Connect with us
Advertisement

Uncategorized

Alte patru cazuri de lipotimie din cauza caniculei, înregistrate în Alba. Nu a fost necesară internarea în spital

Publicat

În ultimele două zile, alte patru cazuri de persoane care au leşinat din cauza caniculei au fost înregistrate în judeţul Alba. Reprezentanţii DSP Alba au comunicat că, joi a fost semnalată o situaţie de lipotimie, iar miercuri, alţi trei locuitori ai judeţului au avut nevoie de îngrijiri medicale. În Alba funcţionează 49 de puncte de prim ajutor pe timp de caniculă.

Judeţul Alba se află până vineri sub atenţionare de Cod portocaliu de caniculă, temperaturile anunţate fiind de 38-39 de grade Celsius. În această săptămână, până vineri dimineaţa, 9 persoane au avut nevoie de îngrijiri pe fondul afecţiunilor manifestate în condiţii de căldură excesivă. Toate au fost cazuri de lipotimii, iar persoanele respective nu au avut nevoie de internare în spital.

Reprezentanţii Prefecturii Alba au precizat că, până vineri, 6 iulie, au fost înfiinţate de urgenţă 49 de puncte de prim ajutor, cel puţin unul în municipii şi oraşe, precum şi în locurile unde se desfăşoară manifestări publice: în Alba Iulia (3 puncte), Blaj (5 puncte), Sebeş (4 puncte), Aiud (2 puncte), Ocna Mureş (1 punct), Cîmpeni (1 punct), Cugir (3 puncte), Abrud (4 puncte), Baia de Arieş (3 puncte), dar şi în comunele Vinţu de Jos (5 puncte), Unirea (1 punct) şi Bistra (3 puncte). În toate punctele de prim ajutor, funcţionale pe toata perioada caniculei, se distribuie şi apă potabilă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement