Actualitate
Alţi 10 şoferi au rămas fără permise, în Alba. Poliţia a dat amenzi de aproape 50.000 de lei
În ultimele 24 de ore, poliţiştii din Alba au intervenit la 36 de evenimente, din care 32 solicitări ale cetăţenilor făcute prin serviciul de urgenţă 112, au aplicat 175 de amenzi şi au constatat 15 infracţiuni. Faţă de 5 persoane au fost luate măsuri preventive.
Potrivit IPJ Alba, poliţiştii au constatat, joi, 15 infracţiuni şi aplicat 175 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 48.555 lei, din care 27 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 142 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar restul la alte acte normative.
Dintre sancţiunile aplicate la regimul rutier, 43 au fost aplicate pentru depăşirea regimului legal de viteză, iar una pentru alcool.
Au fost reţinute 10 permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, din care două pentru alcool şi au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.
Doi autori de infracțiuni au fost depistaţi în flagrant delict, iar poliţiştii au luat măsuri preventive faţă de 5 persoane.
Acţiunile poliţiştilor, în sistem integrat, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, dedicate creşterii siguranţei cetăţenilor vor continua.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News