Connect with us
Advertisement

Economie

Ambasadorul Canadei la Alba Iulia: „Proiectul minier de la Roşia Montană este o investiţie majoră şi sperăm ca o decizie să fie luată cât mai curând”

Publicat

„Proiectul minier de la Roşia Montană este o investiţie majoră pentru România şi sperăm ca o decizie să fie luată cât mai curând”, aceasta este declaraţia ambasadorului Canadei la Bucureşti, Excelenţa Sa Philippe Beaulne, prezent luni, la Alba Iulia. Ambasadorul a participat la o întâlnire cu autorităţile locale şi judeţene din Alba, în cadrul căreia a fost luată în discuţie şi problema proiectului de la Roşia Montană, tergiversat de aproape 15 ani.

Philippe Beaulne a atras din nou atenţia asupra importanţei demarării acestui proiect, subliniind faptul că, la dezvoltarea economică a Canadei, un rol important l-au avut resursele naturale şi miniere. Exemplul canadian ar putea fi urmat cu succes şi la Roşia Montană.

„Am discutat astăzi despre proiectele bilaterale, despre evoluţia judeţului Alba, iar între ele şi problema proiectului de la Roşia Montană. După cum ştiţi, există un interes al companiilor canadiene în sectorul resurselor naturale, în special în Munţii Apuseni. Aşa cum am mai spus, pentru investitorii noştri este foarte important ca deciziile să fie luate în timp util cu respectarea condiţiilor impuse de lege. În cazul proiectului de la Roşia Montană, care este unul major, cu un mare impact în privinţa forţei de muncă şi în privinţa investiţiei în sine, cred că s-au făcut progrese şi că o decizie va fi luată cât mai curând. Cred că legile României ne spun cine ar trebui să ia aceste decizii, aşa că urmează ca reprezentanţii de la Mediu să se pronunţe asupra impactului pe care acest proiect îl are, dar am înţeles de la minister că decizia va fi luată în curând. Mai sunt şi alţi investitori interesaţi. Aşa cum ştiţi, este Roşia Montană, dar şi Roşia Poieni şi alte multe proiecte în această zonă. După cum ştiţi, dezvoltarea Canadei s-a bazat printre alte lucruri pe resursele naturale şi minerit, este un aspect important al economiei Canadei şi este esenţial să se aplice şi în alte zone, bineînţeles cu respectarea legislaţiei”, a declarat ambasadorul.

La rândul său, primarul Mircea Hava a declarat că, în ceea ce îl priveşte, ar fi cât se poate de mândru să poată semna cât mai repede decizia de începere a investiţiei: „Cât mai repede înseamnă, cred eu, ianuarie. Aşa cum au spus şi Laszlo Borbely şi Kelemen Hunor, urmează hotărârea de Guvern şi cred că aceasta a fi pozitivă. Vom face lobby să nu uite. Atât timp cât toată lumea din Apuseni şi nu numai doreşte acest lucru, cred că Guvernul nu poate să ia decât o decizie pozitivă”.

În urmă cu o lună, Kelemen Hunor a declarat că „România nu-şi permite să facă o investiţie din fonduri publice, de la bugetul de stat, pentru o astfel de investiţie, dar România nu poate accepta un proiect care aduce prejudicii mari în ceea ce priveşte sănătatea oamenilor, în ceea ce priveşte mediul înconjurător şi, doar dacă această exploatare respectă toate condiţiile impuse de UE şi de autorităţile române, atunci putem să ne gândim la această exploatare şi să dăm undă verde”.

Kelemen Hunor afirmă că ultimul cuvânt în privinţa proiectului de la Roşia Montană îl va avea Guvernul român. „Există şi probleme transfrontaliere, pentru că problemele de mediu nu se opresc la graniţele României sau Ungariei, dar, din acest punct de vedere, ultimul cuvânt îl va avea Guvernul de la Bucureşti. Decizia se va lua în Bucureşti şi nu în altă parte”, a explicat ministrul Culturii.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

4 Comentarii

4 Comentarii

  1. Catalina

    luni, 19.12.2011 at 13:51

    Si eu consider ca proiectul este o investitie majora, de care ar fi trebuit sa profitam mai demult. Ar fi intrat sume importante la bugetul de stat, poluarea din Rosia nu s-ar mai fi extins si economia locala ar fi prosperat. Sper ca macar acum, in ultimul ceas, sa ne desteptam si sa profitam de oportunitatea care ni se ofera prin acest proiect.

  2. Dina

    luni, 19.12.2011 at 14:31

    Pentru Romania este o investitie extrem de mare si de complexa, dar si benefica in acelasi timp. Normal ca majoritataea o asteapta cu sufletul la gura de muti ani!!

  3. VALERIA

    luni, 19.12.2011 at 17:14

    Asa se trateaza problemele majore ,cu mainile in san – vezi poza de alaturi.
    Este peste puterile voastre, sa ganditi daca e bine sau rau, asa ca ar fi bine sa-i lasati pe cunoscatori sa se pronunte .Profitati de naiviate -pt. ca 2012 este an electoral.

  4. Gigel

    marți, 20.12.2011 at 14:32

    Hmm, daca incepe proiectul, cineva va intra sigur in somaj: postacii pro RMGC, nu mai e nevoie de ei :)…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement