Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Ambasadorul științific al Parcului Natural Apuseni, Marcian Bleahu, a decedat. A lăsat în urmă o operă vastă, dedicată muntelui

Publicat

Ambasadorul științific al Parcului Natural Apuseni – PNA, academicianul Marcian Bleahu, a decedat, a anunțat administrația Parcului.  ”Cu părere de rău şi cu regrete anunţăm trecerea în nefiinţă a domnul academician Marcian Bleahu, ambasador ştiinţific al Parcului Natural Apuseni şi unul dintre cei mai mari cercetători din domeniul geologiei şi speologiei” au scris reprezentanții PNA pe contul de facebook.

Lui Marcian Bleahu i se datorează într-o bună măsură existența Parcului, fiind unul dintre primii oameni de știință din România care a lansat această idee.

”Trebuie să precizam faptul că domnul academician Marcian Bleahu, a fost cel mai înfocat susținător al ideii de creare a unui parc în zona central a Munților Apuseni, militând decenii la rând pentru declararea unui parc, astfel încât în final, a fost declarat Parcul Natural Apuseni.

De aceea domnia sa, a început activitatea de ambasador al parcului, cu mult timp înainte de declararea acestuia prin promovarea importanţei ştiinţifice a carstului din Parcul Natural Apuseni.

RNP Romsilva – Administraţia Parcului Natural Apuseni R.A. doreşte să îşi exprime public, mulţumirea şi recunoştinţa pentru toate eforturile depuse de domnul Marcian Bleahu, în vederea protecţiei şi conservării naturii atât în Munţii Apuseni cât şi la nivel naţional şi internaţional.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!” este mesajul complet al Adiministrației Parcului Natural Apuseni.

Marcian-David (Matty) Bleahu (n. 14 martie 1924, Brașov, România) a fost un geolog, speolog, geograf, alpinist, explorator, scriitor și politician român, membru de onoare al Academiei Române în cadrul Secției de Științe Geonomice (28 iunie 2018).

Este cunoscut pentru contribuțiile științifice la dezvoltarea teoriilor tectonicii globale (cu aplicații în studiul geologiei Carpaților), pentru pionieratul și dezvoltarea speologiei  dar și pentru popularizarea științei și a ecologiei în România. 

Autor a 41 de cărți și a 126 de lucrări științifice de specialitate despre care alba24 a mai scris, a peste 400 de articole cu diferite subiecte și conferențiar cu peste 500 de apariții publice, inclusiv la radio și televiziune, un pionier al utilizării multimedia în cadrul conferințelor, Marcian Bleahu este una dintre cele mai importante personalități științifice din a doua jumătate a secolului XX din România. 

Cărțile și conferințele sale au inspirat generații întregi de tineri pasionați de natură, munte și explorarea peșterilor din România, el fiind în același timp un mentor al multor geologi români de după război.

Sursă: wikipedia

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax