Amenajarea trotuarului dintre Alba Iulia şi Miceşti s-a oprit într-un gard. Proprietarul refuză demolarea
Cu astfel de situaţie se confruntă şi Emil Degan, proprietarul unei locuinţe situate pe Calea Moţilor, la intersecţia cu strada Bistrei, în cartierul Miceşti din Alba Iulia. Persoanele care trec prin faţa casei respective pot observa cu ochiul liber cum, în zonă, trotuarul se îngustează considerabil, obligând trecătorii să se deplaseze pe carosabil. Vinovaţi de această situaţie sunt, se pare, atât proprietarul cât şi Primăria Alba Iulia, care ar fi eliberat autorizaţia de construire inclusiv pe gardul care, în prezent obturează circulaţia pietonilor şi împiedică efectuarea lucrărilor.
Primăria ameninţă cu dosar în instanţă proprietarul gardului care împiedică amenajare trotuarului
"Am autorizaţie de la Primărie inclusiv pe terenul pe care am construit gardul"
Canalizarea din cartierul Miceşti nu poate fi folosită
Emil Degan mai atrage atenţia şi asupra altei probleme ce afectează locatarii cartierului Miceşti: "Canalizarea nu poate fi folosită deoarece terenul este sub nivelul şoselei. Când s-a realizat canalizarea nu a venit nimeni să ne întrebe la ce adâncime ne-am făcut fosele. Am ridicat această problemă şi în faţa directorului Apa CTTA, care mi-a spus că beneficiari nu sunt ei ci Primăria şi că ar trebui să vorbim acolo. Între timp, ne-au sfătuit să ne punem pompe", explică Emil Degan.
Nu suntem în măsură să apreciem care va fi finalitatea acestor dispute sau cum se vor soluţiona problemele locuitorilor din cartierul Miceşti. Cert este că, în prezent, nici Primăria Alba Iulia, nici proprietarul gardului cu pricina nu au rezolvat încă situaţia.
Reamintim că modernizarea şoselei Alba Iulia-Miceşti reprezintă un proiect implementat de administraţia locală în valoare de 21,7 milioane lei.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (15)