Un șofer din județul Caraș-Severin a fost amendat cu peste 13.000 de lei, după ce a fost oprit de polițiști pe autostrada A1 Sibiu, Sebeș, Deva, în zona Vințu de Jos și Pianu.

Bărbatul, în vârstă de 52 de ani, conducea un ansamblu rutier format dintr-un autovehicul și o remorcă, folosit pentru transport contra cost de vehicule defecte sau avariate.

Publicitate

Controlul a avut loc în 16 iunie 2026, în jurul orei 12:00, pe A1, la kilometrul 316, calea 2, în apropierea localităților Vințu de Jos și Pianu.

Potrivit polițiștilor, transportul era efectuat fără copia conformă necesară pentru acest tip de activitate.

În plus, remorca avea inspecția tehnică periodică expirată și nu avea poliță RCA valabilă pentru ziua controlului. Autovehiculul era echipat și cu dispozitive de iluminare și accesorii de avertizare neomologate.

Pentru neregulile constatate, șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare totală de 13.037,5 lei.

Publicitate

Polițiștii au dispus și reținerea certificatelor de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.

De asemenea, dreptul de utilizare a autovehiculului a fost suspendat pentru o perioadă de 6 luni, conform prevederilor H.G. nr. 1317/2023.

Cazul a fost depistat în cadrul unei acțiuni mai ample desfășurate de polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea - Deva, împreună cu reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul controlului transporturilor și siguranței rutiere.

În timpul controalelor de pe A1, la kilometrii 316 și 260, polițiștii au efectuat 156 de verificări de autovehicule prin aplicația eDAC și au constatat 118 abateri contravenționale.

Publicitate

Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 78.154 de lei. Totodată, au fost reținute 6 permise de conducere și au fost retrase 19 certificate de înmatriculare.

Polițiștii au transmis că vor continua acțiunile de verificare pe autostrăzile aflate în competență, pentru creșterea siguranței rutiere și respectarea legislației de către participanții la trafic.

Foto: IPJ Alba