Connect with us
Advertisement

Eveniment

Amendă de 50.000 lei pentru Electrica după ce unui bărbat din Alba nu i-a fost citit contorul timp de un an și jumătate

contor curent

Publicat

Societate de furnizare a electricității Electrica SA a fost amendată de OPC Alba, după ce unui client din Bucerdea Grânoasă nu i-a fost citit contorul timp de 18 luni.

În tot acel timp bărbatul a plătit facturile lunare prin raportare la consumurile înregistrate în anul precedent în lunile corespunzătoare.

Însă când în sfărșit contorul a fost citit, s-a înregistrat un consum de energie electrică în valoare de 1089,27 lei și pentru care a fost emisă factura fiscală.

În acest caz OPC a efectuat un control și a stabilit că Electrica SA este vinovată pentru acest fapt și a amendat-o cu suma de 50.000 de lei în data de 28 iulie 2021.

Societatea a mers în instanță pentru anularea amenzii și a precizat că vinovată pentru necitirea contorului este sucursala din Alba, nu societate ”mamă” de la București.

Un proces s-a desfășurat pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, iar în data de 4 octombrie magistrații instanței au dat o primă decizie.

Ce s-a întâmplat

Potrivit motivării instanței, Electrica a replanificat citirea contoarelor de la 3 la 6 luni din cauza pandemiei de COVID-19. Însă contorul bărbatului în cauză nu a fost citit de 18 luni. În apărarea sa, Electrica SA a precizat în timpul procesului că sucursala din Alba este responsabilă de citire, sucursală care a recunoscut că nu a citit contorul cu pricina.

Mai exact, OPC Alba a precizat că ”din analiza facturii fiscale care atestă un consum de energie electrică în valoare de 1089,27 lei a reieșit că mijlocul de măsură a energiei consumate și înregistrate nu a fost citit timp de 18 luni, de la 16.10.2019 la 19.04.2021” se arată în motivarea instanței.

”Potrivit Ordinului ANRE nr. 235/2019 privind aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice, „intervalul de citire a indexului grupului de măsurare de către OR, în vederea emiterii facturii pe baza consumului de energie electrică efectiv realizat poate fi mai mare de o lună, dar nu trebuie să depășească 6 luni” se mai arată în documentul citat.

Ce a hotărât instanța în procesul Electrica – OCP Alba

Magistrații au precizat că  bărbatul”a achitat prețul de consum al energiei electrice prin raportare la consumurile înregistrate în anul precedent în lunile corespunzătoare.

Sumele achitate lunar au avut o valoare modică, însă atunci când s-a făcut citirea aparatului de măsură s-a constatat că în perioada respectivă s-a înregistrat un consum de energie electrică în valoare de 1089,27 lei și pentru care a fost emisă factura fiscală.

Dacă s-ar fi făcut la timp citirea contorului de energie electrică, această sumă ar fi fost distribuită uniform în perioada de referință, iar efortul economic al clientului pentru achitarea prețului energiei electrice consumate ar fi fost unul mult mai redus”, se arată în motivarea instanței.

În linii mari aceștia au precizat că apărarea Societății Electrica care a precizat că sucursala din Alba ar fi de vină pentru necitirea contorului este nefondată, deoarece ”respectiva entitate indicată (n.r. Electrica Sucursala Alba) ca fiind responsabilă cu citirea contoarelor este subordonată societății petente, fiind de fapt un serviciu specializat în distribuția energiei electrice și care aparține societății petente” se mai arată în documentul citat.

Mai mult de atât, apărarea prin care se arată că nu a putut fi citit contorul din cauza pandemiei de COVID nu poate fi luată în calcul deoarece după ce starea de urgentă a fost ridicată, în timpul stării de alertă se putea citi.

Drept urmare, magistrații Judecătoriei Alba Iulia au respins cererea de anulare a amenzii de 50.000 de lei. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată în termen de 30 de zile.

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. pilu

    duminică, 17.10.2021 at 20:21

    Sa spuna cineva daca in ultimul an i-a fost citit contorul !

  2. Todea Rodica

    duminică, 17.10.2021 at 21:32

    Nu a fost citit contorul de 13 luni

  3. Rusinea

    luni, 18.10.2021 at 08:01

    Va fi dat afara vreun sef pus politic, care nu a trimis pe teren angajatii, dar lea dat salarii mari si sporuri nesimtite ? Pariu ca NU !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement