Actualitate
Amendă de 700 lei pentru tulburarea liniștii publice: „Ascult muzica doar atât de tare pentru că mai tare nu merge!”

Duminică, 14 iulie 2012, la ora 1.45, jandarmii au intervenit pe strada Craivei din municipiul Alba Iulia deoarece, printr-un apel la 112, se semnalase faptul că un bărbat deranja liniştea publică. La faţa locului a fost identificat Marius B., de 29 de ani din Alba Iulia, care, aflat pe trotuar, în avansată stare de ebrietate, asculta muzică la intensitate foarte mare. Mai mult, bărbatul continuase să consume alcool până la sosirea jandarmilor şi, conform propriilor spuse, numărul de decibeli fusese limitat, oarecum, doar de posibilităţile tehnice ale aparatului muzical pe care îl avea asupra sa. În plus, pe timpul verificărilor s-a stabilit faptul că acesta răspunsese vulgar şi îi ameninţase cu acte de violenţă pe cei care-l rugaseră să înceteze acest comportament antisocial.
Jandarmii i-au explicat care sunt consecinţele faptelor sale şi, deşi nu a părut deosebit de receptiv, bărbatul se pare că a înţeles mesajul principal al informaţiilor care i-au fost transmise, a încetat comportamentul turbulent şi nu a mai recidivat. Bărbatul a fost amendat de jandarmi cu suma de 700 lei.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News