Eveniment
Amendă penală pentru 4 tineri și achitare pentru alți 2, într-un dosar cu etnobotanice. Decizie la Tribunalul Alba
Achitare pentru doi tineri din Alba trimiși în judecată pentru deținere și consum de etnobotanice și amendă penală pentru alți patru tineri judecați în același dosar. Cei şase și-au primit sentința din partea magistraților de la Tribunalul Alba. Deoarece aceștia și-au recunoscut faptele, au beneficiat de procedura simplificată.
Doi dintre tineri, Evius T.N. și Daniel B.A., au fost achitați de către magistrații Tribunalului Alba și și-au primit înapoi bunurile sechestrate.
Alți patru tineri – Dumitru R.A., Oliviu M.A., Gavril A.I. și Ionuț G.H. – au primit o amendă penală de 1.800 lei pentru săvârşirea infracțiunii de „efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii”.
Cei patru tineri au fost obligați și la plata sumei de 20.375 lei cu titlu cheltuieli judiciare, din care suma de 10.375 lei în faza de urmărire penală, iar suma de 1000 lei în faza de judecată.
„Condamnă pe inculpaţii R. A. Dumitru, M. A. Oliviu, A. I. Gavril, G. H. Ionuţ la pedeapsa de:
– 1.800 (una mie opt sute) lei amendă penală (echivalentul a 180 zile-amendă a câte 10 lei/zi), fiecare inculpat, pentru săvârşirea infracțiunii de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație eliberată în condițiile prezentei (..). Atrage atenţia fiecărui inculpat asupra disp. art. 63 Cod penal, respectiv, dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile de închisoare.
În baza art. 396 al. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 al. 1 lit. „b” teza I Cod procedură penală şi Decizia nr. 10/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, achită pe inculpaţii:
T. N. Evius, de sub învinuirea săvrârşirii infracțiunii (…); B. A. Daniel, de sub învinuirea săvârşirii infracțiunii (..)
– deduce pentru fiecare inculpat durata reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu, după cum urmează: pentru inculpaţii R. Al. Dumitru, M. A. Oliviu, Al. I. Gavril, B.A. Daniel perioada 23.03.2016 – 21.07.2016, iar pentru inculpatul G. H. Ionuț perioada 5.04.2016 – 3.08.2016.
În baza art. 112 al. 1 lit. „f” Cod penal dispune confiscarea specială a bunurilor de la inculpaţi, după cum urmează:
– de la inculpatul R.A. Dumitru, ridicate și păstrate la Camera de corpuri delicte a IPJ Alba, conform procesului-verbal seria AB nr. 0029782 din 13.04.2016.
– de la inculpatul A. I. Gavril, ridicate și păstrate la Camera de corpuri delicte a IPJ Alba (…)
– de la inculpatul G. H. Ionuţ, ridicate şi păstrate la Camera de corpuri delicte a IPJ Alba (..)
(…) Dispune confiscarea sumelor de bani obţinute din vânzarea substanţelor interzise, după cum urmează:
– de la inculpatul R.A. Dumitru, suma de 690 lei (23 plicuri x 30 lei/plicul)
– de la inculpatul M.A. Oliviu, suma de 315 lei (21 plicuri x 15 lei/plicul)
– de la inculpatul A.I. Gavril, suma de 50 lei (2 plicuri x 25 lei/plicul)
– de la inculpatul G.H. Ionuţ, suma de 17.000 lei (340 plicuri x 50 lei/plicul).
Dispune restituirea în favoarea inculpaţilor B.A. Daniel şi T.N. Evius a bunurilor ridicate de la aceştia şi depuse spre păstrare la Camera de Corpuri Delicte a IPJ Alba, conform procesului-verbal seria AB nr. 0029767 din 06.04.2016 şi procesului-verbal seria AB nr. 0029784 din 13.04.2016.
În baza art. 274 al. 1, 2 Cod procedură penală obligă pe fiecare inculpat condamnat la plata sumei de 20.375 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 10.375 lei în faza de urmărire penală, iar suma de 1000 lei în faza de judecată”, se arată în decizia Tribunalului Alba.
foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News