Connect with us
Advertisement

Eveniment

Amendă penală pentru deputatul de Alba Daniel Rusu, după ce divulgat date dintr-o anchetă a Parchetului, pe Facebook

Publicat

Deputatul de Alba, Daniel Gheorghe Rusu, a fost condamnat penal de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunii de compromitere a intereselor justiţiei, dar decizia nu este definitivă și poate fi atacată.

A primit o amenda penală în valoare de 4.000 de lei, a cărei executare a fost amânată pe un termen de supraveghere de 2 ani, timp în care nu plătește, cu condiția să nu comită o altă infracţiune.

Mai exact, acesta a fost judecat pentru compromiterea intereselor justiţiei, după ce într-o transmisiune live pe Facebook, Rusu a prezentat o ordonanță și numele unor persoane care erau urmărite de către procurori, o ordonanță emisă de Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, care era adresată Primăriei Șpring.

Potrivit rechizitoriului, emisiunea live a avut loc în data de 25 septembrie 2020. Mai precis, documentul prezentat se referea la cercetări efecuate cu privire la prezenţa unor persoane pe teritoriul comunei, care ar fi fost aduse special pentru votul la alegerile locale.

Daniel Rusu era primar în funcţie şi candidat, dar a pierdut alegerile în favoarea candidatului liberal.

În soluție, există o contradicție:

  • În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 83 din Codul penal, stabileşte pentru inculpatul Daniel Gheorghe Rusu, (……………….) o pedeapsă de 4.000 lei amendă penală (corespunzătoare pentru 200 zile-amendă a câte 200 lei pe fiecare zi), pentru săvârşirea infracţiunii de compromitere a intereselor justiţiei

Calculul arată că ar fi vorba despre o sumă 40.000 de lei (200 de zile a câte 200 de lei), însă acest aspect va fi clarificat de instanță, fiind cel mai probabil vorba despre o eroare.

Va trebui să se prezinte la Serviciul de Probațiune

Pe perioada supravegherii, deputatul de Alba trebuie să repecte câteva măsuri obligatorii, respectiv să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Acesta mai trebuie să plătească cheltuieli de judecată în valoare de 1.248 de lei. Hotărârea a fost luată cu majoritate. Preşedintele completului care a judecat, pe fond, cauza a făcut opinie separată, în sensul în care a dorit condamnarea acestuia la amendă penală cu executare, precum şi interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în oricare alte funcţii publice şi dreptul de ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Deputatul a considerat că este ”un dosar politic”

„Am fost acuzat că am adus 80 de moldoveni în comuna Şpring pentru a mă vota. S-a făcut o comisie şi s-a constatat că nu există fapta.

Până s-a închis dosarul, am avut neglijenţa de a prezenta acel proces verbal venit de la Procuratură pe Facebook, în ultima zi de campanie electorală.

Prin acea foaie mă disculpam în faţa cetăţenilor. Riscam să îmi pierd din credibilitatea prietenilor mei. Toată lumea mă suna.

Nu am ştiut că nu este încă închis încă dosarul. Ei au considerat că nu aveam voie să arăt acea hârtie”, a declarat Daniel Rusu, citat de ziarul Adevărul.

Acesta susţine că s-a apărat prin faptul că dosarul cu aşa-zişii alegători moldoveni nu a început niciodată.

Decizia pronunţată în şedinţă publică în data de 16 iunie 2022, poate fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement