Connect with us
Advertisement

Actualitate

Amendamentul ”Roman” combate „Revoluția Fiscală”. 5 miliarde de lei se întorc la bugetele administrațiilor locale

florin roman

Publicat

Senatul a votat luni elaborarea proiectului de lege a Codului Administrativ, care a fost sub lucrul intens a unei comisii de parlamentari în ultima vreme. Printre cei implicați în elaborarea sa se află și deputatul PNL de Alba, Florin Roman, care într-o postare pe Facebook anunța că printre alte amendamente a fost votat și „amendamentul Roman” prin care alesul de Alba speră ca o mare sumă de bani să se întoarcă la bugetele locale.

Florin Roman, deputat de Alba, într-o postare pe Facebook a declarat luni seară că în urma votului final al Senatului asupra elaborării Codului Administrativ, a fost trecut și așa numitul „amendament Roman”, care prevede că 80% din redevență să rămână la nivel local și județean și circa 5 miliarde de lei să se întoarcă la bugetele locale.

Roman mai afirmă că „Revoluția fiscală”, înfăptuită de actualul partid de guvernământ, a furat 10 miliarde din bugetele locale și aplicarea redevenței „înseamnă întoarcerea in bugetele locale a jumătate din ce s-a furat de către PSD de la primarii și consilii județene.”

Codul Administrativ care a fost votat ieri în Senatul României poate fi văzut ca un „fel de biblie” a administrației locale și județene cu care primarii, consilierii județeni, președinții de Consilii Județene să lucreze, dar pe lângă asta codul le aduce și unele beneficii.

Mai pe scurt Codul Administrativ unește toate legile administrației într-un singur document la care s-au adăugat amendamente noi cum este cazul celui de mai sus dar și altele mai controversate.

Una dintre cele mai interesante prevederi este ca primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții consiliilor judetene aleși dupa anul 1992 să primească o pensie specială în limita a trei mandate.

O altă nouă prevedere este cea că aleșii locali și județeni pot avea calitatea de persoană fizică autorizată sau de persoană care exploatează o întreprindere individuală sau o întreprindere familială.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement