Connect with us
Advertisement

Actualitate

Amendat pentru APEL FALS la 112. Un bărbat din Alba Iulia a cerut ajutor „de urgență”, să fie transportat de la cârciumă, acasă

Publicat

masini jandarmi Un bărbat din Alba Iulia a fost amendat de jandarmi în urma unui apel fals la 112. Acesta, aflându-se sub influența alcoolului a sunat la numărul de urgență pentru a fi transportat de la cârciumă la domiciliu. Bărbatul a fost amendat cu 300 de lei și i s-a spus care sunt situațiile în care este legitimă solicitarea ajutorului la numărul unic pentru semnalarea situaţiilor de urgenţă – 112.

Bărbatul în vârstă de 38 de ani locuieşte fără forme legale în cartierul albaiulian Bărăbanţ şi joi, 5 februarie, la ora 15.20 a solicitat prin apel la 112 prezenţa jandarmilor deoarece, spunea acesta, cineva i-ar fi sustras telefonul mobil. Un echipaj de jandarmerie a răspuns prompt cererii şi a constatat că aspectele relatate telefonic nu numai că nu se confirmă, dar a descoperit şi, probabil, adevărata intenţie a acestuia.

Astfel, aflat în faţa unui bar, reclamantul le-a spus jandarmilor că între timp şi-a găsit aparatul telefonic, pe care el singur l-ar fi rătăcit şi le-a cerut, pe motiv că “dacă tot i-a întâlnit”, să-l transporte la domiciliu deoarece “consumase alcool, era frig afară şi nu avea alt mijloc de transport”.

Jandarmii au constatat că nu existau riscuri imediate la adresa sănătăţii sau integrităţii fizice a bărbatului, i-au expus faptul că problema nu se încadrează între situaţiile în care se justifică solicitarea ajutorului prin apel la 112 şi l-au sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 300 de lei.

Jandarmii atenţionează că, potrivit legislaţiei în vigoare, este o situaţie de urgenţă atunci când se impune intervenţia forţelor abilitate pentru a salva viaţa, proprietatea şi mediul.

Exemple de situaţii de urgenţă: accidente de aviaţie, accidente la metrou, accidente feroviare, accidente rutiere cu victime, persoane blocate, accidente navale, accidente montane, accidente în peşteri canioane, accidente determinate de factori de mediu, avarii sau accidente industriale, explozii, incendii, arsuri termice – electrice – chimice, cutremure, fenomene hidrologice/meteo periculoase, fulgeraţi/trăsniţi, prăbuşiri utilaje –  constructii – arbori, agresiuni animale cu victime, pericol de agresiune insecte, animale, muşcături/înţepături animale/insecte, persoană inconştientă, persoane conştiente căzute în locuri publice, intoxicaţii, probleme respiratorii severe, hemoragie gravă, febră, leşin, conflicte şi agresiuni fizice, lovire sau alte violenţe, omor/pruncucidere, rele tratamente aplicate minorilor, lipsire de libertate, tâlhărie, furturi, înşelăciune, folosire armament, distrugeri de bunuri, droguri consum/trafic, evadare, tentativă suicid, tulburarea liniştii şi ordinii publice, persoane dispărute/găsite, cerşetorie/spălare parbrize.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Gabi

    sâmbătă, 07.02.2015 at 03:36

    Rușine!! Este lume care într-adevăr are nevoie de ajutor iar echipajele întârzie din cauza cretinilor de genul! Orice farsa la 112 ar trebuii aspru pedepsita pentru a descuraja acțiuni asemănătoare pe viitor!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement