Actualitate
Amenzi de peste 18.000 de lei în zona Blaj pentru nereguli în traficul rutier şi braconaj piscicol. 15 pescari au fost verificaţi de autorităţile de control
Poliţiştii din Blaj au dat amenzi de peste 18.000 de lei, joi, în urma unei acţiuni pentru combaterea braconajului piscicol şi de menținere a climatului de siguranţă civică pe raza municipiului, cu ocazia pieţei săptămânale.
În intervalul 8.00-14.00, în zona pieţei, poliţiştii au constatat 29 de abateri contravenţionale, sancţionate cu amenzi în valoare de 18.390 lei, cele mai multe (19), pentru încălcări ale legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice.
Între orele 1.,00 – 16,00, poliţiştii Biroului Ordine Publică, împreună cu reprezentanţi ai A.J.V.P.S Alba – Clubul Sportiv Blaj, au verificat modul în care pescarii din zonă, respectă legea privind pescuitul şi acvacultura (OUG 23/2008).
În cadrul acţiunii au fost depistate şi legitimate 15 persoane care pescuiau pe cursurile râurilor Târnava Mare şi Târnava Mică, iar, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat 4 abateri contravenţionale, sancţionate cu amenzi în valoare de 600 de lei, în conformitate cu prevederile OUG 23 /2008.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News