Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Amenzi de peste 20.000 de lei aplicate de inspectorii ITM Alba, după controale la restaurante, baruri şi cluburi de noapte. Acţiuni în colaborare cu poliţişti şi jandarmi

Publicat

itm alba 2Inspectorii ITM Alba au aplicat amenzi de 21.100 de lei, săptămâna trecută, pentru agenţi economici cu probleme în activitatea de muncă. Nu au fost cazuri de firme sau persoane care să fie în situaţii de muncă „la negru”.

Potrivit ITM Alba, în intervalul 9- 23 noiembrie, la nivelul fiecărui inspectorat teritorial de muncă este derulată Campania Naţională privind identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată şi verificarea respectării prevederilor legale de securitate şi sănătate în muncă în cadrul unităţilor care au ca obiect de activitate cod CAEN 56 – restaurante şi alte activităţi şi servicii de alimentaţie publică (baruri, cluburi de noapte, cafenele, restaurante etc.)

În vederea derulării primei etape din cadrul acestei campanii, respectiv 9-15 noiembrie, la nivelul ITM Alba, prin dispoziţia inspectorului şef, a fost constituit colectivul de coordonare şi au fost stabilite echipele de control comune RM+SSM cu participarea Jandarmeriei Alba şi a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, având în vedere faptul că acţiunile de control s-au desfăşurat atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte.

Activitatea zilnică a inspectorilor de muncă a vizat cu prioritate sancţionarea muncii nedeclarate, fiind comunicate zilnic la Inspecţia muncii rezultatele controalelor efectuate. În acţiunile privind identificarea şi sancţionarea „muncii la negru” echipele de inspectori de muncă au fost însoţite în teren şi au primit sprijin logistic precum şi protecţie adecvată, de cadrele Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba.

În domeniul relaţiilor de muncă, au fost controlaţi 66 de agenţi economici, cu un număr total de 1.136 de salariaţi. Inspectorii au constatat 117 de nereguli şi au dat 18 amenzi, în valoare de 16.100 de lei.

Principalele deficienţe stabilite în controale:

– nu au fost stabilite pentru toţi salariaţii atribuţiile corespunzătoare postului prin fişa postului;

– neacordarea repausului săptămânal;

– neconducerea corectă a evidenţei timpului lucrat ;

– contractele individuale de muncă nu au fost completate cu clauze referitoare la criteriile de evaluare a activităţii profesionale a salariaţilor aplicabile la nivelul angajatorului;

– primirea la muncă a persoanelor s-a realizat în absenţa certificatului medical (fişa de aptitudine);

– regulamentul intern nu conţine dispoziţii referitoare la criteriile şi procedurile de evaluare profesională a salariaţilor;

– registrul general de evidenţă al salariaţilor în format electronic nu se păstrează la sediul societăţii;

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, au fost verificaţi 56 de agenţi economici şi constatate 75 deficienţe. Inspectorii au aplicat 19 avertismente și au dat două amenzi în cuantum de 5.000 de lei.

Principalele deficienţe stabilite în controale:

– lipsa autorizării inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR

– lipsa instruirii periodice a lucrătorilor

– organizarea necorespunzătoare a activității de securitatea muncii la nivelul unităților, conform noilor reglementări din HG 955/2010

– lipsa evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate

– desfășurarea activității fără efectuarea examenului medical la angajare și/sau periodic a lucrătorilor

– lipsa instrucțiunilor proprii de securitatea muncii pentru activitățile desfășurate

– lipsa fișelor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare și/sau periodică a lucrătorilor.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax