Polițiștii și jandarmii din județul Alba au dat amenzi de peste 20.000 de lei, în urma acțiunilor în sistem integrat, derulate în ultimele 48 de ore, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

Publicitate

Cu ocazia acțiunilor desfășurate, au fost legitimate 230 de persoane și au fost verificate 78 de autovehicule, a transmis IPJ Alba.

Au fost constatate 57 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice și la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 22.280 lei.

A fost retras un certificat de înmatriculare, au fost efectuate 51 de testări privind consumul de alcool și droguri, iar polițiștii au constatat o infracțiune.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90