Connect with us
Publicitate

Eveniment

Amenzi de peste 24.000 de lei, aplicate de jandarmii din Alba, în luna decembrie

parada

Publicat

Jandarmii din Alba au tras linie şi au adunat rezultatele activităţii din ultima lună a anului trecut. Potrivit evidenţelor, au desfăşurat 1.040 de misiuni, independent şi în cooperare cu Poliţia. Cele mai multe fapte de natură contravenţională au fost semnalate în Alba Iulia, Blaj şi Sebeş, iar, în perioada menţionată, au fost aplicate 46 avertismente scrise şi 78 de amenzi, în valoare totală de 24.700 lei.

Jandarmii au constatat, de asemenea, 18 infracţiuni, dintre care 8 au fost descoperite prin acţiuni independente, iar 10 în cooperare cu poliţiştii din Alba. În urma acestor acţiuni, a fost posibilă întocmirea actelor premergătoare începerii urmăririi penale pe numele a 30 de suspecţi. În majoritatea cazurilor, autorii au săvârşit fapte precum furturi de material feros, furturi din societăţi comerciale sau infracţiuni contra persoanei.

În cadrul principalelor evenimente, ca manifestările de Ziua Naţională ori jocuri sportive şi spectacole, jandarmii au asigurat ordinea şi siguranţa publică, la fel ca în cazul târgurilor, pieţelor şi localurilor din principalele localităţi ale judeţului. Au fost îndeplinite 437 misiuni de menţinere a ordinii publice, 233 misiuni de asigurare a ordinii publice, 106  acţiuni de intervenţie la solicitări primite prin intermediul numărului unic de urgenţă „112” şi 2 acţiuni în cooperare alte instituţii. Pe lângă acestea, jandarmii au asigurat paza  şi protecţia unui număr de aproximativ 100 de transporturi de bunuri, valori, înscrisuri şi produse cu caracter special şi au îndeplinit cu succes 162 misiuni de punere în aplicare a mandatelor  de aducere a unor persoane implicate în procese aflate pe rolul instanţelor de judecată  sau în anchete derulate la nivelul parchetelor.

Tulburarea ordinii şi liniştii publice, provocarea ori participarea efectivă la scandal a unor persoane în locuri sau localuri publice, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice sau săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să provoace indignarea cetăţenilor, sunt câteva dintre faptele pentru care jandarmii au aplicat sancţiuni contravenţionale luna trecută. Cele mai multe fapte de natură contravenţională au fost săvârşite în municipiul Alba Iulia, municipiul Blaj şi municipiul Sebeş. În luna decembrie 2011, au fost aplicate 46 avertismente scrise şi 78 de amenzi, cu un total de 24.700 lei.

Nu în ultimul rând, zonele turistice montane Şureanu şi Arieşeni au fost monitorizate de jandarmii montani, pentru menţinerea ordinii publice, combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional, dar şi acţiuni de căutare, descoperire şi salvare a unor persoane aflate în dificultate pe traseele turistice montane.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate