Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Amenzi de peste 24.000 de lei date de ITM Alba, pentru nereguli depistate în urma controalelor la 51 de agenţi economici


Publicat

itm alba 2În perioada 12 – 16 ianuarie, inspectorii ITM Alba au continuat controalele derulate pentru pentru verificarea activităţii agenţilor economici din judeţ. Aceștia au dat amenzi de peste 24.000 de lei, după ce au descoperit deficienţe privind relaţiile în muncă, respectiv securitatea și sănătatea în muncă.

În perioada 12 – 16 ianuarie, în domeniul relaţiilor de muncă, au fost controlate 51 unităţi cu un număr total de 793 de angajaţi. Inspectorii au constatat 95 deficienţe şi au dat două amenzi în valoare totală de 10.600 de lei.

Principalele deficienţe stabilite în controale:

– nu au fost stabilite pentru toţi salariaţii atribuţiile corespunzătoare postului prin fişa postului;

– contractele individuale de muncă nu au fost completate cu clauze referitoare la criteriile de evaluare a activităţii profesionale a salariaţilor aplicabile la nivelul angajatorului;

– primirea la muncă a persoanelor s-a realizat în absenţa certificatului medical (fişa de aptitudine);

– regulamentul intern nu conţine dispoziţii referitoare la criteriile şi procedurile de evaluare profesională a salariaţilor;

– registrul general de evidenţă al salariaţilor în format electronic nu se păstrează la sediul societăţii;

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, au fost controlate 41 de unități, fiind constatate 54 de deficiențe. Au fost acordate 4 amenzi în valoare de 14.000 lei.

Principalele deficienţe stabilite în controale:

– Lipsa autorizării inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCI;

– Lipsa instruirii periodice a lucrătorilor;

– Organizarea necorespunzătoare a activității de securitatea muncii la nivelul unităților, conform noilor reglementări din HG 955/2010;

– Lipsa evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate;

– Desfășurarea activității fără efectuarea examenului medical la angajare și/sau periodic a lucrătorilor;

– Lipsa instrucțiunilor proprii de securitatea muncii pentru activitățile desfășurate;

– Lipsa fișelor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare și/sau periodică a lucrătorilor.



ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

EVENIMENT

Detalii terifiante în cazul fetiței de 12 ani din Alba Iulia, violată de un bărbat arestat la domiciliu: a fost îmbătată înainte

Publicat

Bărbatul din Alba Iulia care a violat o fetiță de 12 ani, în timp ce se afla în arest la domiciliu, iar după ce polițiștii au descoperit ce a făcut a fost arestat preventiv, a vrut să fie lăsat din nou acasă. 

Însă, în urma cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive, au ieșit la suprafață noi detalii despre ororile care s-au întâmplat, în mod repetat, în casa bărbatului. 

Fetița de 12 ani care a fost violată se afla la domiciliul bărbatului într-o ”stare vădită de ebrietate”, potrivit magistraților Tribunalului Alba.

Mai mult de atât, în timp ce era în arest la domiciliu, bărbatul a mers în casa unor rude, în căutarea unui nepot, înarmat cu un cuțit, iar la plecare a lovit cu pumnii o persoană din locuința respectivă.

Inițial, bărbatul s-a aflat în arest preventiv până în 28 septembrie 2020, când măsura a fost înlocuită și fost plasat la domiciliu. Acesta este anchetat pentru mai multe furturi și conducere fără permis.

A stat în arest la domiciliu până în 6 ianuarie 2021, când a fost din nou arestat preventiv. Polițiștii care se ocupă de verificarea celor arestați la domiciliu au găsit în data de 5 ianuarie în locuința acestuia o minoră de 12 ani.

În urma anchetei s-a descoperit că, în 3 și 5 ianuarie, minora a fost bătută de bărbat și obligată să întrețină relații sexuale cu acesta.

”În data de 03 ianuarie 2021, persoana vătămată minoră în vârstă de 12 ani s-a deplasat la domiciliul inculpatului  (care se afla în arest la domiciliu) situat în municipiul Alba Iulia, la un moment dat acesta i-a solicitat să întrețină raporturi sexuale cu el, iar când persoana vătămată l-a refuzat inculpatul a exercitat acte de violență asupra ei (lovituri cu pumnul în zona bustului). După ce a agresat-o pe persoana vătămată, inculpatul a întreținut un act sexual oral cu aceasta.

În data de 05 ianuarie 2021, în timp ce persoana vătămată minoră în vârstă de 12 ani se afla în domiciliul inculpatului  (care se afla în arest la domiciliu) situat în municipiul Alba Iulia, la un moment dat acesta i-a solicitat să întrețină raporturi sexuale cu el, iar când persoana vătămată l-a refuzat inculpatul a lovit-o cu pumnul în zona urechii stângi și a întreținut un act sexual oral cu aceasta”, au precizat pentru alba24.ro, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

CITEȘTE ȘI: CAZ ȘOCANT la Alba Iulia. Un bărbat a întreținut relații sexuale cu o fetiță de 12 ani, după ce a bătut-o

Ce detalii noi ies la suprafață

În timpul examinării cererii de înlocuire a arestului preventiv, magistrații au notat că în 5 ianuarie, când fetița a fost găsită de polițiștii din Alba Iulia, aceasta fusese obligată de bărbat să consume băuturi alcoolice și apoi să întrețină cu el relații sexuale.

” (…) organele de polițe desemnate cu supravegherea au efectuat o vizită inopinată la domiciliul inculpatului, pentru verificarea respectării măsurii arestului la domiciliu și a obligațiilor stabilite de către instanța de judecată. Cu acea ocazie, la locuința stabilită de instanța de judecată a fost identificat inculpatul, împreună cu minora în vârstă de 12 ani, care se afla într-o vădită stare de ebrietate și care a relatat verbal faptul că numitul a obligat-o să consume băuturi alcoolice și să întrețină relații sexuale cu acesta”, se arată în încheierea magistraților Tribunalului Alba.

A plecat din arest la domiciliu și și-a bătut o rudă

Mai mult de atât, în aceeași perioadă, bărbatul a plecat din arest la domiciliu și s-a dus la locuința unor rude. Acolo, înarmat cu un cuțit, și-a căutat un nepot prin toate camerele. După ce a terminat căutarea, i-a aplicat unei persoane din casă două lovituri cu pumnul, una în nas și alta în maxilar.

Bărbatul nu a recunoscut că a mers în casa rudelor, dar a fost contrazis de probele strânse de polițiști.

”Având ultimul cuvânt, arată că nu știa că, dacă vine cineva și minte, o să fie arestat fără dovezi. Mai arată că a avut probleme cu nepoții săi care doresc să fie arestat pentru a-i putea sustrage lucrurile, care au vândut lucruri de la el și cărora le-a cerut să îi dea banii pentru lucruri.

Totodată, arată că violul nu există, nu există nimic acolo, nu știe ce să mai creadă, nu a încălcat măsurile dispuse și de câte ori au fost la el organele de supraveghere, a fost acasă”, este apărarea bărbatului în fața magistraților.

Judecătorii Tribunalului Alba au respins cererea acestuia în 12 ianuarie 2021 și l-au obligat la plata a 100 de lei cu titlul cheltuieli de judecată.

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

STUDIU: Vaccinul Pfizer ar opri transmiterea virusului. Nivelul de anticorpi, mai mare decât după o formă gravă de Covid-19

Publicat

Un studiu israelian a arătat faptul că este puțin probabil ca cei care primesc vaccinul Pfizer împotriva COVID-19 să transmită mai departe virusul altor persoane, scrie Telegraph.

Potrivit sursei citate, participanții la studiu au dezvoltat de până la 20 de ori mai mulți anticorpi la coronavirus în prima săptămână de la vaccinarea cu cea de-a doua doză a serului Pzifer/BioNTech.

Studiul a analizat 102 membri ai personalului medical din Sheba Medical Center care au primit ambele doze ale vaccinului Pfizer, iar rezultatele au arătat că doar două dintre aceste persoane au dezvoltat un nivel scăzut de anticorpi, în condițiile în care una dintre ele avea sistemul imunitar compromis. În ceea ce privește cea de-a doua persoană, nu există încă o explicație însă spitalul investighează situația.

Nivelul de anticorpi, mai mare decât după o formă gravă de Covid-19

Ceilalți 100 de participanți la studiu au dezvoltat niveluri de anticorpi chiar mai mari decât pacienții care s-au recuperat după o formă gravă de COVID-19, se arată în comunicatul transmis de spital.

Ca urmare a studiului, profesorul Gili Regev-Yohai, directorul secției de boli infecțioase și epidemiologie de la Sheba a spus că persoanele care au primit ambele doze de vaccin nu vor deveni, cel mai probabil, purtători ai virusului și nu îl vor răspândi mai departe datorită înaltului nivel de anticorpi dobândit.

Studiul organizat de israelieni este primul indiciu că un vaccin împotriva COVID-19 ar putea opri transmiterea coronavirusului.

„Rezultatele studiului sunt în linia testelor făcute de Pfizer și chiar depășesc așteptările”, a declarat Regev-Yohai.

În timp ce în Israel persoanele care au fost infectate cu virusul nu sunt încă eligibile pentru a primi vaccinul Pfizer, dacă cercetările ulterioare vor arăta că serul produce o imunitate îmbunătățită, este posibil ca acestea să fie vaccinate într-o a doua fază, cel puțin cu doza de rapel, a mai adăugat ea.

Israelul conduce topul țărilor în ceea ce privește campania de vaccinare, după ce a depășit două milioane de vaccinări în weekend.

sursa: telegraph.co.uk, digi24.ro

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

FOTO: A FOST PERICOL DE EXPLOZIE la Alba Iulia, la o firma de încărcare de butelii. Două persoane cu arsuri pe față și mâini

Publicat

Două persoane au suferit arsuri de gradul 1 si 2 la nivelul feței și a mâinilor, în urma unui incendiu care a izbucnit marți, în jurul orei 16.20, la o firma din Alba Iulia, situată pe strada Gării.

UPDATE 16.42: Incendiul se putea transforma imediat într-o explozie, din cauza faptului că firma respectivă se ocupă cu încărcarea buteliilor. Mai exact, o butelie a căzut de pe banda transportatoare și s-a aprins, iar două persoane au intervenit pentru stingerea focului, au declarat pentru alba24.ro, reprezentanții ISU Alba.

Cele două victime, un bărbat de aproximativ 60 de ani cu arsuri de gradul 2 la nivelul feței și membrelor inferioare și un bărbat de 57 ani cu arsuri de gradul 1 la nivelul feței, au primit asistență la fața locului și au fost transportate la spital.

Mai mult de atât, pompierii au intervenit imediat și au stins focul care se putea extinde cu viteză la buteliile aflate lângă bandă.

La fața locului au intervenit pompierii din Alba Iulia, cu două autospeciale cu apa și stingere, o autoscară și o ambulanță SMURD B2.

 

UPDATE 16.51: Incendiul s-a produs la un operator economic din imediata vecinatate a Detașamentului de Pompieri Alba Iulia, acesta fiind observat inaintea apelului 112 de către pompierii din tura de serviciu.

Datorita observarii rapide și distantei scurte incendiul a fost lichidat în limitele găsite.

Operatorul economic avea ca obiect de activitate incarcarea buteliilor cu butangas. Incendiul a izbucnit la banda transpoartoare a liniei de încarcare, gazul din interiorul unei butelii inflamându-se.

Din cercetarile efectuate la fata locului, a fost vorba despre o acumulare de gaze in interior care a provocat o explozie urmată de incendiu, au mai transmis reprezentanții ISU Alba.

 

Citeste mai mult
Publicitate

BLAJ

VIDEO: Momentul emoționant, în care un câine căzut în apele înghețate ale râului Târnava Mare este salvat de pompierii din Blaj

Publicat

Pompierii din Blaj au salvat marți, după-amiaza, un câine, care a căzut în apele înghețate ale râului Târnava Mare. 

Momenul emoționant cu salvarea câinelui din apele înghețate a fost surprins de unul dintre salvatorii chemați să intervină la fața locului.

După cum se vede și în video, pompierii s-au folosit de o scară, pe care au întins-o pe apele înghețate, iar un salvator a mers până la animal și l-a tras pe acesta din apă.

După ce a fost salvat, animalul a fost predat stăpânului.

sursă foto, video: ISU Alba

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate