Connect with us
Advertisement

Actualitate

Amenzi de peste 300.000 de lei de la ISU Alba pentru cluburi, baruri, restaurante sau centre comerciale, după controale în perioada 16-22 noiembrie

Publicat

exercitiu ISU Cugir_16 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judetului Alba a dat amenzi de peste 300.000 de lei după controalele organizate săptămâna trecută la la spaţii cu afluenţă de persoane din categoría cluburi, baruri, discoteci, restaurante, săli de cinematograf/spectacole şi centre comerciale din judeţul Alba.

Potrivit ISU Alba, în perioada 16-22 noiembrie, au fost derulate 24 de controale, derulate atât pe timp de zi, cât şi de noapte, unde cadrele Inspecţiei de Prevenire au depistat 156 de încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor, 12 dintre acestea fiind înlăturate pe timpul controalelor. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 94 sancţiuni contravenţionale, dintre care 67 avertismente şi 27 amenzi în valoare de 346.000 lei.

Principalele deficienţe au constat în: nerespectarea conditiilor care au stat la emiterea autorizaţiei de securitate la incendiu, reducerea lățimii libere de circulație pe căile de evacuare, blocarea căilor de acces la mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor (stingătoare, hidranți interiori), neîntreţinerea corespunzătoare a iluminatului de siguranţă şi defecțiuni la instalaţiile electrice.

În urma acestor acțiuni de control, nu au fost identificate spații pentru care să se impună aplicarea Hotărârii de Guvern nr. 915 /2015 privind stabilirea criteriilor pentru oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu în ceea ce privește periclitarea vieții ocupanților și forțelor de intervenție, neasigurarea stabilității elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului și fumului în interiorul edificiului și la vecinătăți.

Cu ocazia celor 24 de controale, au fost organizate şi desfăşurate 18 exerciţii de evacuare, la care au participat 209 persoane.

Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului va continua şi în perioada următoare acţiunile de control atât la spaţiile cu afluenţă de persoane din categoria cluburi, baruri, discoteci, restaurante, săli de cinematograf/spectacole şi centre comerciale, cât şi la celelalte obiective planificate (operatori economici cu diferite domenii de activitate, instituţii şi localităţi) din judeţul Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement