Connect with us
Publicitate

Actualitate

Amenzi de peste 34.000 de lei aplicate de inspectorii ITM Alba, în doar 5 zile

Publicat

Inspectorii ITM Alba au luat din nou la control activitatea societăților comerciale din județ. Doar în perioada 21-25 mai, au fost aplicate amenzi în valoare de 34.200 de lei, din care 20.000 de lei pentru munca nedeclarată.

Societăţile sancţionate pentru muncă nedeclarată sunt ”S.C. Mio Prezident SRL” (o persoană fără forme legale de angajare, amendă 10.000 lei) și Întreprinderea Familială Bogdan Aurica (o persoană fără forme legale de angajare, amendă 10.000 lei.)

Principalele deficienţe stabilite în controale au fost primirea la muncă a persoanelor fără întocmirea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă; nu au fost stabilite pentru toţi salariaţii atribuţiile corespunzătoare postului prin fişa postului, contractele individuale de muncă nu au fost completate cu clauze referitoare la criteriile de evaluare a activităţii profesionale a salariaţilor aplicabile la nivelul angajatorului.

De asemenea, nu au fost aduse la îndeplinire măsurile obligatorii dispuse în controalele anterioare, primirea la muncă a persoanelor s-a realizat în absenţa certificatului medical (fişa de aptitudine); nu s-au compensat în bani la încetarea activităţii, concediile legale de odihnă neefectuate în perioada lucrată; nu se face dovada achitării drepturilor salariale către salariaţi; contractele individuale de m uncă nu au fost completate cu clauze privind criteriile de evaluare a activităţii profesionale a salariaţilor; regulamentul intern nu conţine dispoziţii referitoare la criteriile şi procedurile de evaluare profesională a salariaţilor; registrul general de evidenţă al salariaţilor în format electronic nu se păstrează la sediul societăţii;

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, au fost controlate un total de 52 de unităţi. Numărul de deficienţe constatate a fost de 154, fiind aplicate 153 de avertismente și o amendă în valoare de 4.000 lei.

Principalele deficienţe stabilite în controale au fost: lipsa autorizării inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR, lipsa instruirii periodice a lucrătorilor, organizarea necorespunzătoare a activității de securitate a muncii la nivelul unităților, conform noilor reglementari din HG 955/2010, lipsa evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate, desfășurarea activităţii fără efectuarea examenului medical la angajare a lucrătorilor, lipsa instrucțiunilor proprii de securitate a muncii pentru activitățile desfășurate, lipsa fișelor de aptitudine eliberate în urma examinării medicale la angajare  a lucrătorilor.

Andreea MEZEI

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate