Eveniment
Amenzi de peste 35.000 de lei, aplicate de jandarmi în urma protestelor din Alba Iulia și Cugir
Inspectoratul Județean de Jandarmi Alba a transmis că în urma protestelor spontane de luni, din localitățile Alba Iulia și Cugir au fost aplicate amenzi în valoare totală de 37.000 de lei.
Potrivit instituției, a fost monitorizată permanent respectarea de către participanți a prevederilor legale în vigoare cu privire la măsurile dispuse în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID 19.
”Protestele s-au încheiat fără niciun incident pe timpul executării misiunii.
CITEȘTE ȘI: VIDEO: Protest în miez de noapte la Alba Iulia. Oamenii au ieșit în stradă împotriva restricțiilor impuse de Guvern
Ulterior, în urma verificărilor, au fost aplicate un număr de 59 de sancțiuni contravenționale, respectiv 23 de avertismente scrise și 36 de amenzi în valoare totală de 32.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecție și a măsurilor de deplasare între orele 22.00-05.00.
Totodată a fost aplicată și o amendă în valoare de 5000 de lei la Legea 60/1991”, au transmis reprezentații jandarmilor.
Protestele vor continua și marți, 30 martie, la Alba Iulia, manifestari fiind anunțate în jurul orei 20.00.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News