Connect with us
Advertisement

Eveniment

Amenzi de peste 66.000 de lei și peste 140 de teste privind consumul de alcool și droguri făcute de polițiștii din Alba într-o zi

Publicat

Acțiunile în scopul creșterii gradului de siguranță publică în județul Alba continuă. Amenzi de peste 66.000 de lei și trei permise de conducere suspendate într-o zi.

Potrivit IPJ Alba, în data de 5 iulie 2023, activitățile dedicate creșterii gradului de siguranță publică, pe raza județului Alba, au continuat.

Peste 220 de polițiști și jandarmi din județul Alba au acționat, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

Cu ocazia acțiunilor desfășurate, au fost legitimate 609 persoane și au fost verificate 370 de autovehicule.

Au fost constatate 275 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de peste 66.000 de lei. Au fost retrase 5 certificate de înmatriculare și au fost reținute 14 permise de conducere, din care 5 pentru depășirea limitei legale de viteză cu peste 50 de kilometri/oră și 3 pentru conducere sub influența alcoolului.

Au fost efectuate 145 de testări privind consumul de alcool și droguri, iar polițiștii au constatat 6 infracțiuni, din care 3 la regimul circulației rutiere.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Cornelia

    joi, 06.07.2023 at 19:19

    Politia, non-stop in trafic !
    ATENTIE, daca nu vrem sa avem incidente grave din cauza, alcoolului, drogurilor si vitezei !!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement