Actualitate
Amenzi dublate pentru medicii și asistentele care nu respectă normele din spitale și cabinete. Noile sancțiuni, din octombrie
O hotărâre de guvern ce intră în vigoare în 29 septembrie prevede amenzi majorate pentru personalul sanitar care nu respectă normele stabilite în spitale, laboratoare de analiza, cabinete medicale, dar și în compartimentele și serviciile de urgențe.
Actul normativ introduce și sancțiuni noi pentru persoane fizice și juridice care activează în domeniul medical. Până acum,astfel de sancțiuni erau prevăzute doar pentru unitățile medicale, potrivit legestart.ro.
Amenzile dublate sunt pentru încălcarea următoarelor norme:
– nerespectarea de către persoanele fizice și juridice a normelor privind sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat, a normelor privind prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile şi la normele de igienă pentru unităţile sanitare
– nerespectarea obligaţiilor impuse de reglementările legale în vigoare privind activitatea echipajelor de prim ajutor calificat sau neîndeplinirea de către medicul/asistentul coordonator din cadrul dispeceratului medical sau al dispeceratului integrat a atribuţiilor ce îi revin în privinţa coordonării şi monitorizării activităţii de intervenţie
– preluarea pacientului de către personalul UPU sau CPU într-un interval de timp mai lung decât cel prevăzut de reglementările legale în vigoare – amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 20.000 lei la 30.000 lei pentru persoanele juridice
– pentru neîndeplinirea de către serviciile de ambulanţă private a condiţiilor de acordare a asistenţei medicale de urgenţă la nivel prespitalicesc, în conformitate cu reglementările legale în vigoare sau utilizarea de către serviciile de ambulanţă private, de serviciile contractate cu CNAS sau cu casele de asigurări de sănătate private a unor reclame care sugerează gratuitatea asistenţei de urgenţă sau a consultaţiilor – amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei pentru persoanele juridice
– pentru funcţionarea sistemelor paralele de primiri urgenţe sub forma unor camere de gardă sau sub oricare altă formă în spitalele unde funcţionează UPU sau CPU, refuzul acordării asistenţei medicale de urgenţă unui pacient de către un medic din cadrul UPU sau neremedierea de către conducerea spitalului a deficienţelor care duc la imposibilitatea examinărilor minime obligatorii – amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei pentru persoanele juridice
– pentru nerespectarea obligaţiilor stabilite de reglementările legale în vigoare privind informarea şi transmiterea informaţiilor minime referitoare la starea pacientului de către echipajele de prim ajutor calificat şi echipajele medicale de urgenţă, pentru nesolicitarea de către şeful echipajului medical de urgenţă a unui echipaj cu nivel de competenţă superior, în cazul în care starea pacientului o impune, și pentru necompletarea sau completarea incorectă a fişei medicale: amenzi de la 500 – 1.500 lei majorate la 1.000 – 3.000 lei pentru persoane fizice și de la 10.000 – 15.000 lei la 20.000 – 30.000 lei
Sunt introduse sancțiuni noi pentru persoanele fizice din laboratoarele de analiză medicale și dublarea sancțiunilor pentru persoanele juridice, în cazul nerespectării circuitelor funcţionale din cadrul laboratoarelor de analize medicale, nerespectării desfăşurării în condiţii de siguranţă şi calitate a activităţilor din cadrul laboratoarelor de analize medicale, a spaţiului şi a condiţiilor de mediu necesare funcţionării acestora, dotarea necorespunzătoare a laboratoarelor de analize medicale conform reglementărilor legale în vigoare.
Ministerul Sănătății introduce și amenzi pentru persoanele fizice și dublarea sancțiunilor pentru persoanele juridice care nu respectă normele privind prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile şi la normele de igienă pentru unităţile sanitare și la nivelul unităților furnizoare de servicii medicale.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News