Amenzi mai mari de la 1 iulie. Cât vom plăti dacă încălcăm regulie de circulație în funcție de gravitatea contravenției
Codul Rutier stabileşte, la articolul 98, că amenzile contravenţionale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate. Un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.
O creştere a salariului minim de la 800 de lei (aproximativ 180 de euro), cât a fost în 2013, la 900 de lei, este planificată să aibă loc în două trepte, respectiv până la 850 de lei, de la 1 ianuarie 2014, proces care a avut deja loc, şi până la 900 de lei, de la 1 iulie 2014.
Aşadar, punctul de amendă va creşte la 90 de lei de la 1 iulie 2014.
În funcţie de gravitatea contravenţiilor comise şi de pericolul social pe care îl prezintă, sancţiunile sunt ierarhizate în mai multe clase, cărora le corespund un anumit număr de puncte-amendă.
Așadar, de la 1 iulie, amenzile de circulaţie sunt, în funcție de clasă:
- de 180 sau 270 de lei (clasa I);
- de 360 sau 450 de lei (clasa a II-a);
- cuprinse între 540 şi 720 de lei (clasa a III-a)
- cuprinse între 810 şi 1.800 de lei (clasa a IV-a)
- cuprinse între 1890 și 9.000 de lei (clasa a V-a)
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)