Connect with us
Publicitate

Economie

Nereguli la tarifele RCA: Amenzi de 2,1 milioane de lei și directori suspendați la compania de asigurări EUROINS

Publicat

Societatea de asigurare Euroins a fost sancționată cu 2,1 milioane lei în urma unui control efectuat în perioada iulie-septembrie de Autoritatea de Supraveghere Financiară. 

ASF a constatat o serie de nereguli cu privire la tarifele RCA şi înregistrarea unor operaţiuni de recunoaştere a comisioanelor din reasigurare. De asemenea, directorul general, Mihnea Tobescu, a fost amendat şi suspendat.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a efectuat, în perioada iulie – septembrie 2020, un control inopinat la societatea Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., având ca temă verificarea operațiunilor și a modului de înregistrare în evidențele contabile a operațiunilor de reasigurare și a rezervelor tehnice.

Euroins este a doua cea mai mare companie de asi­gu­rări RCA din piaţa locală.

În urma acțiunii de control a fost constatată o serie de deficiențe, în special cu privire la calculul rezervelor tehnice la data de 31 martie 2020, precum și înregistrarea eronată a unor operațiuni de recunoaștere a comisioanelor din reasigurare, potrivit unui comunicat ASF.

Ca urmare a aspectelor constatate, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis sancționarea societății, conform prevederilor legale, cu o amendă de 600.000 de lei.

Totodată, în urma activității de supraveghere realizată asupra elementelor incluse în raportările transmise de societate pentru data de 30 iunie 2020, a fost constatată o serie de deficiențe cu privire la modul de calcul al rezervelor tehnice constituite, în conformitate cu cerințele legislației Solvabilitate II (Legea nr. 237/2015), precum și cu privire la modul de determinare și de raportare a elementelor de fonduri proprii de bază ce acoperă cerința de capital de solvabilitate și cerința minimă de capital.

Conform prevederilor legale, pentru deficiențele constatate A.S.F. a aplicat următoarele măsuri: sancționarea societății cu amendă în sumă de 1,5 milioane de lei; sancționarea directorului general și a directorului executiv cu amendă în sumă de 100.000 de lei fiecare și retragerea aprobărilor acordate de către A.S.F.

În plus, societatea are obligația de a transmite Autorității de Supraveghere Financiară un plan de finanțare și de redresare în vederea restabilirii indicatorilor de solvabilitate, în conformitate cu prevederile legii. De asemenea, societatea trebuie să revizuiască tarifele de primă RCA, având în vedere deficiențele constatate, în termen de 90 de zile de la data comunicării deciziei.

Potrivit digi24.ro, Euroins România Asigurare Reasigurare anunță că a luat la cunoştinţă „cu surprindere” de decizia ASF Romania, şi examinează toate opţiunile legale pentru a obiecta în faţa tuturor instituţiilor relevante din România şi Uniunea Europeană.

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a mai decis, totodată, și:

Sancționarea cu amendă, în cuantum de 5.000 de lei, a companiei de brokeraj Holfin Insurance Reinsurance Broker S.A. (fosta Piraeus Insurance Reinsurance Broker Romania S.A.) și sancționarea cu amendă, în cuantum de 5.000 de lei, a companiei de brokeraj Titan Broker de Asigurare S.R.L. pentru neasigurarea continuității administrării societății, prin încălcarea prevederilor art.11 alin. (14) din Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări cu modificările și completările ulterioare.

Sancționarea cu avertisment, în urma controlului periodic efectuat, a BCR Pensii Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., în calitate de administrator al F.P.A.P. BCR și F.P.F. BCR Plus.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate