Connect with us
Advertisement

Actualitate

Amenzi usturătoare și chiar muncă în folosul comunității pentru cei care-și deranjează în mod constant vecinii

politie

Publicat

Deputații au votat în această săptămână un proiect de lege prin care cei care își deranjează vecinii în orele de liniște, dar și în afara lor vor primi amenzi mult mai aspre. Potrivit proiectului, dacă problemele persistă sancțiuniile se pot mări considerabil sau chiar se poate ajunge la prestarea de muncă în folosul comunității.

Potrivit proiectului de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice, repetarea anumitor contravenții într-un interval de 24 de ore de la constatarea de către poliție a primei fapte va duce la amenzi mai mari pentru făptuitori și chiar la obligarea efectuării de muncă în folosul comunității.

Tulburarea liniștii locatarilor în intervalele de liniște stabilite de lege (22:00 – 08:00 și 13:00 – 14:00) e amendată cu sume între 500 și 1.500 de lei, conform Legii nr. 61/1991, dar dacă polițistul e chemat și constată iar aceleași fapte pe care le-a constatat/sancționat în ultimele 24 de ore, atunci va putea aplica amenzi de la 2.000 la 3.000 de lei sau va putea obliga contravenientul să presteze între 70 și 120 de ore de activități în folosul comunității.

Documentul prevede și o amendă între 200 și 1.000 de lei pentru „tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă”. După ce proiectul de lege menționat va intra în vigoare, repetarea acestei fapte în 24 de ore va putea atrage amenzi între 500 și 1.500 de lei sau obligarea la 50-100 de ore de muncă în folosul comunității.

Și petrecerile private gălăgioase, pentru care se pot da acum amenzi între 500 și 1.500 de lei, sunt vizate de acest proiect de lege. În primul rând, amenda dată în primă fază va fi mult mai mare, deputații adoptând o amendă între 2.000 și 3.000 de lei pentru petrecerile gălăgioase. Mai departe, dacă polițistul vine iar în termen de 24 de ore și constată că contravenientul a persistă în a-și deranja vecinii, va putea da o amendă între 3.000 și 6.000 de lei sau obliga la prestarea de muncă în folosul comunității între 100 și 150 de ore.

Parlamentarii au motivat creșterea amenzilor prin faptul că românii acuză adesea că amenzile existente acum în lege sunt ignorate de vecinii gălăgioși și de petrecăreți. Prin urmare, inițiatorii proiectului au considerat necesară aplicarea unor amenzi repetate și mai mari decât cele inițiale, care să descurajeze contravenienții. Cu toate acestea, amenzile vor putea fi plătite la jumătate, în 15 zile.

Proiectul de lege a fost trimis la spre promulgare la șeful statului. Modificările cuprinse în proiect vor intra în vigoare abia după ce apar în Monitorul Oficial.

sursa: avocatnet.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement