Actualitate
Amenzile de circulație vor putea fi achitate la jumătate în termen de 15 zile, începând cu anul viitor
Perioada în care amenzile de circulație vor putea fi achitate la jumătate va fi extinsă, începând de anul viitor, de la doar 48 de ore la 15 zile lucrătoare, conform unui proiect de lege aprobat miercuri de Parlament.
Proiectul de lege a fost a aprobat miercuri de Camera Deputaților prin vot final, în calitate de cameră decizională a Parlamentului, și va fi transmis spre promulgare președintelui Iohannis. Noul sistem este prevăzut să fie aplicat începând cu 1 ianuarie 2019, până la finele acestui an Guvernul fiind obligat să adopte normele metodologice de aplicare a legii.
Sistemul va fi aplicat deocamdată doar în cazul amenzilor de circulație, prin instituirea unui sistem electronic și a unui cont unic de plată a amenzilor la nivel național. Opoziția reclamă însă că prin plata amenzilor în cont unic va fi întârziată alocarea sumelor din amenzi către bugetele autorităților locale.
Astfel, se instituie o regulă generală (nu doar pentru situațiile în care prin legi speciale se prevede această posibilitate) de plată a jumătate din minimul amenzii în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal. Excepții de la această regulă vor putea fi stabilite prin legi speciale numai dacă termenele de plată vor fi mai mari de 15 zile, scrie profit.ro.
Procedura propusă prin proiectul de lege va fi utilizată, în „sistem pilot”, pentru amenzile contravenționale la regimul circulației pe drumurile publice aplicate conducătorilor de autovehicule.
Legea va putea fi aplicată și pentru alte amenzi contravenționale, de către organele din care fac parte agenții constatatori, pe măsura dezvoltării sistemului informatic, de la o dată stabilită ulterior prin hotărâre a Guvernului.
sursa: hotnews.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News