Uncategorized
„Amintiri cu Popa Popa`s”, de 1 Iunie, în Parcul Cetate
De 1 Iunie, copiii şi părinţii sunt invitaţi în Parcul Cetate, să primească un cadou unicat din partea artistului recunoscut la nivel internaţional, Ştefan Popa Popa`s.
Acţiunea este organizată de liderii liberali Teodor Atanasiu si Călin Potor, miercuri, în Parcul Cetate, între orele 11.00 şi 16.00. „Oricine doreşte şi mai ales cei mici sunt invitaţi să vină să li se facă gratuit o caricatură în Parcul Cetate – o amintire aparte care să mai descreţească frunţile în vremuri destul de gri, o amintire hazlie peste ani, atât pentru copii, cât şi pentru părinţi”, se precizează în anunţul transmis de liberali.
Desenele vor fi realizate de artistul Ştefan Popa Popa`s, alături de un grup de studenţi de la arte.
Sursa foto: gapo.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News