Administrație
An bun pentru municipiul Sebeş. Bugetul pe 2012 este cu 3.000.000 de lei mai mare decât cel pe anul trecut
Bugetului municipiului Sebeş pe anul 2012 este cu 30 de miliarde lei vechi mai mare faţă de cel pe 2011. Acesta este anunţul făcut joi de primarul Mugurel Sârbu, care este de părere că va fi un an bun pentru investiţii în toate domeniile. Vorbim de suma totală de 48.446,5 mii lei, faţă de 45.806,53 mii lei, anul trecut.
Potrivit planurilor conducerii administraţiei locale, aceşti bani vor fi folosiţi pentru investiţii şi lucrări de reparaţii la drumuri, canalizare, dar şi instituţii publice şi clădiri monument ce vor intra într-un puternic proces de modernizare.
Extinderea Spitalului Municipal Sebeş
Unul dintre proiecte curajoase prevăzute în bugetul pe anul acesta este extinderea Spitalului Municipal Sebeş. Primarul Mugurel Sârbu a explicat că investiţia se află deja în faza de execuţie, iar lucrarea se va ridica la suma de 100 de miliarde lei vechi. Proiectul vizează transformarea sediului unităţii sanitare, din clădire pavilionară, cu numeroase secţii externe, într-un spital ce încorporează toate secţiile în aceeaşi incintă, facilitând accesul pacienţilor la serviciile medicale. De asemenea, se intenţionează alocarea unei sume de bani, la capitolul cheltuieli pe sănătate, pentru achiziţionarea unui ecograf, a unui monitor ATI, EKG, audiometru, sondă pentru ecograf, sistem de resuscitare NN, uscător rufe şi aragaz profesional.
Sistem de monitorizare video a municipiului Sebeş
Ca urmare a parteneriatului încheiat între Poliţia Locală şi Primăria Sebeş, oamenii legii au propus administraţiei locale implementarea unui proiect în vederea amplasării unui sistem de monitorizare video a principalelor intersecţii din municipiu. În acest mod, se vor putea supraveghea în permanenţă zonele cu un grad ridicat de infracţionalitate, iar poliţiştii vor putea interveni într-un timp cât mai scurt. Astfel de camere video sunt funcţionale deja în majoritatea oraşelor mari din România, iar eficienţa lor în combaterea criminalităţii a fost dovedită. Valoarea investiţiei se va ridica la suma de 450.000 lei.
Reamenajarea lacului şi a Parcului Tineretului din municipiu
O altă investiţie prevăzută în bugetul pe anul 2012 este amenajarea Parcului Tineretului şi a lacului, una dintre zonele cu cel mai mare potenţial din municipiu. În trecut, această locaţie era destinaţia ideală pentru plimbări şi activităţi în aer liber, iar pe lacul lăsat acum în paragină pluteau bărci de lemn. Proiectul se află în faza de studiu de fezabilitate şi ar putea fi aprobat în ianuarie -februarie.
Potrivit primarului Mugurel Sârbu, în cadrul investiţiei vor fi reamenajate zonele verzi şi aleile, iar parcul va fi extins până în faţa catedralei din zonă, aflată în construcţie. Întreg parcul va fi străbătut de sisteme de irigare şi scurgeri de apă care vor permite crearea unei atmosfere răcoroase. Lacul din mijlocul parcului va fi supus unui proces de modernizare şi se va încerca crearea unei instalaţii care să permită recircularea apei.
Alte investiţii
Tot în anul 2012, administraţia locală intenţionează să achiziţioneze o autospecială de stins incendii şi 2 maşini ce vor fi folosite de Poliţia locală. În bugetul pe anul 2012 sunt prevăzute şi investiţii în reabilitarea azilului de bătrâni, a bibliotecii municipiului, canalizare străzi, modernizare autogară, modernizare Colegiul „Lucian Blaga”. La acest din urmă obiectiv, se intenţionează reabilitarea tuturor corpurilor clădirii. Banii vor fi folosiţi şi pentru lucrări la grădiniţe, reamenajarea exterioară a cartierului Lucian Blaga şi reţele de apă.
Toate aceste proiecte vor fi supuse aprobării Consiliului Local. Mugurel Sârbu a mai explicat că peste 120 de miliarde lei vechi vor proveni din împrumuturi, iar totalul investiţiilor prevăzute în buget se ridică la suma de 21.281,75 mii lei.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Magda
vineri, 27.01.2012 at 23:39
In Petresti, NIMIC, ca de obicei !?