Connect with us
Advertisement

Actualitate

Fiscul va ști totul despre casele de marcat folosite de firme. Aparatele vor fi înscrise într-un registru național de evidență

c

Publicat

casa de marcat electronicaAparatele de marcat electronice fiscale folosite de firme în România urmează să figureze într-un registru național de evidență, potrivit unui proiect de ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Registrul național va conține informații  despre producătorii, importatorii, distribuitorii și utilizatorii caselor de marcat, dar și despre aparate în sine, scopurile urmărite fiind reducerea evaziunii fiscale și simplificarea relației cu Fiscul.

„Soluția identificată a fost elaborată în urma consultărilor purtate cu factorii interesați/decidenți, inclusiv cu asociațiile profesionale reprezentative din domeniul caselor de marcat.

Conceptul Registrului creează premisele respectării cerinței stipulate la art. 3^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, republicată, privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale”, precizează ANAF, într-un comunicat.

Potrivit ANAF, constituie fundamentul unei evidențe la nivel național a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate, care va permite:

  • identificarea unică a fiecărui aparat de marcat electronic fiscal, prin atribuirea aleatorie a unui număr format din 10 cifre, căruia i se asociază istoricul aparatului de marcat electronic fiscal și care nu poate fi anulat/șters/realocat;
  • identificarea operatorului care funcționează legal și livrează bunuri cu amănuntul și/sau prestează servicii direct către populație;
  • colectarea de informații despre starea de funcționare a aparatului de marcat electronic fiscal și/sau a locului unde este amplasat/depozitat;
  • reducerea semnificativă a posibilităților de a utiliza un aparat de marcat electronic nefiscalizat și, în consecință, va limita potențialul de subdeclarare/nedeclarare a veniturilor;
  • corelarea informațiilor fiscale și a celor legate de utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale în vederea efectuării de analize relevante care să vizeze
    conformarea operatorilor economici, dar și prevenirea și combaterea evaziunii fiscale;
  • diminuarea numărului de controale fiscale la contribuabilii onești prin valorificarea rezultatele analizelor;
  • securizarea procedurii, ca urmare a autentificării cu certificat digital în vederea transmiterii informațiilor.

Proiectul de ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, privind informaţiile conţinute de registrul naţional de evidenţă a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în judeţe şi în sectoarele municipiului Bucureşti, precum și metodologia şi procedura de înregistrare a acestora are ca deziderate:

  • combaterea riscurilor de neconformare fiscală;
  • simplificarea procedurilor și sporirea competitivității fiscale a mediului de afaceri;
  • creșterea calității serviciilor oferite contribuabililor;
  • dezvoltarea canalelor informatice de interacțiune cu contribuabilii.

De asemenea, proiectul de ordin privind informaţiile conţinute de registrul naţional de evidenţă a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate pe teritoriul României, precum și metodologia şi procedura de înregistrare a acestora, contribuie semnificativ la reducerea birocrației și optimizarea rersurselor Agenției Naționale de Administrare Fiscală printr-o comunicare electronică a informațiilor din registrul național de evidență, prin simplificarea procedurilor administrative de instalare a aparatelor de marcat electronice fiscale; prin identificarea și utilizarea informațiilor necesare bunei funcționări a Registrului inclusiv din bazele de date proprii ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală (de tipul: „stare operator economic”) sau, după caz, de la terți (de tipul: „număr și dată emitere autorizație de distribuție” – informație ce va fi colectată de la Ministerul Finanțelor Publice ș.a.m.d.) și, nu în ultimul rând, prin degrevarea de sarcini a utilizatorilor finali în privința procedurii de declarare și înregistrare a aparatelor de marcat electronice fiscale.

sursa: anaf.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement