Connect with us
Advertisement

Economie

ANAF anunță controale la persoane fizice. Cine este vizat de verificări de la Fisc: au fost vânzări și de 1 milion de lei pe lună

Publicat

ANAF anunță controale la persoane fizice. Sunt vizați cei care vând produse online, cu plata ramburs. Președintele ANAF, Lucian Heiuș, spune că inspectorii Fiscului au descoperit persoane fizice care au avut vânzări online de peste 1 milion de lei, într-o lună. Potrivit acestuia, în astfel de cazuri este vorba despre evaziune fiscală.

„Le mulţumesc marilor firme de curierat că au depus această declaraţie (declaraţia 395, n.r.). Deja avem informaţii foarte clare şi sunt în pregătire nişte acţiuni ale Antifraudei pe aceste mecanisme. Vă spun că am descoperit persoane fizice care au avut vânzări online de peste 1 milion de lei într-o lună.

Deci, acolo clar că este evaziune fiscală şi deja suntem în faza finală.

Cred că la începutul lunii aprilie câteva zeci de asemenea persoane vor fi verificate de Antifraudă”, a menţionat menţionat Lucian Heiuş, cu ocazia prezentării raportului de performanţă pe anul 2022.

Preşedintele ANAF a precizat că se referă la comerţ online.

60% dintre contribuabili consideră normal să nu plătească impozit

Totodată, el a menţionat un studiu în care s-a analizat comportamentul fiscal al contribuabilului român şi din care a reieşit că aproximativ 60% dintre contribuabili considerau normal să nu plătească un impozit „dacă pot să nu plătească”. În context, şeful Fiscului consideră că este nevoie de o instruire, o educaţie fiscală în şcoli.

„Ştiu de un studiu care a fost făcut cu asistenţa Băncii Mondiale în urmă cu câţiva ani, în care s-a analizat comportamentul fiscal al contribuabilului român, respectiv acela moral – aşa a fost denumit moralul fiscal şi, din păcate, undeva la 60% dintre contribuabili spuneau că li se pare normal dacă pot să nu plătească un impozit, să nu-l plătească. Şi aici trebuie să lucrăm mult.

Şi noi, ca şi ANAF, am şi demarat o acţiune în acest sens şi chiar prin Legea educaţiei dorim să se facă o instruire, o educaţie fiscală în şcoli, pentru ca tinerii de pe băncile şcolii, pe băncile facultăţii, să înţeleagă importanţa plăţii impozitelor şi taxelor şi să înţeleagă că nu este doar o obligaţie legală acest lucru, ci este şi o obligaţie morală să-ţi achiţi la timp impozitele şi taxele. (…)

Deja avem semnate câteva protocoale cu universităţi din România prin care studenţi de la Ştiinţe economice sau la Ştiinţe juridice vor veni şi vor face practică în ANAF şi, în acelaşi timp, profesori din aceste universităţi vor veni şi vor ţine cursuri către angajaţii ANAF-ului, în acest mecanism de pregătire profesională continuă al funcţionarului din ANAF”, a mai spus Lucian Heiuş.

sursă: Agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

7 Comentarii

7 Comentarii

  1. Micaș Marius

    joi, 09.03.2023 at 07:48

    Bine că marile firme austriece și de alte soiuri nu sunt obligați să plătească dar de pe români trageți pielea jos

  2. Pop

    joi, 09.03.2023 at 18:08

    Pote ca, dacă banii contribuabililor ar fi cheltuiți cu mai multa chibzuinta și nu s-ar mai fura din ei, contribuabilii fi mai corecți în privința platii impozitelor.
    Prima data ar trebui ținute cursuri celor care gestionează banul public….

  3. M.M.D.J

    joi, 09.03.2023 at 18:10

    Taxe pt fiecare suma pe care o incasam, tva pt fiecare produs cumparat, pt fiecare factura de utilitati platita si primim un rahat in schimb. Ce salarii au parlamentarii, ce salarii au astia de la anaf….cate taxe platesc ei? Noi ca tara suntem vai de steaua noastra…

  4. Felix

    joi, 09.03.2023 at 22:46

    Ne măresc ăștia taxele în fiecare an și toată lumea tace și plătește . Ne-au luat și forfetarul și ne-au pus la sănătate dublu, dar pe noi nu ne întreabă dacă vrem. Este hoție pe față. Felix

  5. Erzsebet Cherestes

    sâmbătă, 11.03.2023 at 22:07

    ANAF face controale la cine vrea. Caz concret. Persoana în cauza circula cu mașini de lux și SkyJet pe lacurile din țară, conduce firmele proprii care le-a înființat pe numele lui taică-său care a decedat. Nimeni nu e tras la răspundere, dar el niciodată nu a platit nimic, nici cel puțin contribuțiile angajaților. Și nu sunt sume mici, este vorba de sute de mii de euro! Asta-i România.

  6. Lala Busuioc

    duminică, 12.03.2023 at 15:02

    De ce nu sunt controlati cei care nu au nici un job sau la anaf apar cu 0 impozit pe venit lunar dar ei prospera de la o luna la alta. De unde au banii pentru 2-3 masini de peste 10 000 de euro, etc.? Din acea 1-2 luni lucrate in Germania, la castraveti? Oare nu ar trebui prima data controlate acele persoane sau damilii mai ales acum cand e plin peste tot de droguri? Oare nu pit acestia lucrand 1-2 luni in strainatate, venind acasa 1-2 luni apoi plecand iarasi si rwcenind sa fie carausi de pachete care contin tot felul de minuni? Oare aceste persoane fac acele zeci de mii de euro asa din munca cinstita? Si daca asa e atunci sa demonstreze.

  7. Ionescu

    luni, 13.03.2023 at 14:40

    pe Anaf cine-i controleaza tare-s curios? vai steaua noastra isi bat joc de noi

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement