ANAF exceptează o categorie de persoane juridice de la obligația de a depune declarație de mențiuni la sistemul de impunere
Persoanele juridice române, care în anul 2022 au fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor și care îndeplinesc condițiile pentru aplicarea acestui sistem și în 2023, NU au obligația de a depune declarație de mențiuni pentru a comunica menținerea acestui sistem de impunere.
Informația a fost transmisă vineri redacției Alba24 de către biroul de presă al ANAF.
Persoanele juridice menționate mai sus nu au așadar obligația de a comunica organelor fiscale competente aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor prin depunerea unei declarații de mențiuni (formular 700 sau, după caz, formular 010) întrucât, în această situație, nu se modifică datele din declarația de înregistrare fiscală.
Precizăm că, în conformitate cu prevederile art. 88 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, contribuabilii au obligația depunerii unei declarații de mențiuni în cazul modificării ulterioare a datelor din declarația de înregistrare fiscală.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)