Spațiul Privat Virtual (SPV) are în prezent 3.888.211 utilizatori, iar ponderea verificărilor documentare în totalul acțiunilor de control a depășit ținta asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), au transmis vineri reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).

Instituția a organizat, în perioada 21-23 octombrie 2026, o sesiune de instruire pentru echipele de management din întreaga țară, în cadrul căreia au fost prezentate stadiul digitalizării administrației fiscale și aplicațiile dezvoltate în perioada 2021-2026, o parte dintre acestea fiind finanțate prin PNRR.

Publicitate

Printre instrumentele prezentate s-a numărat sistemul SFERA, pus în funcțiune în iunie 2026, care centralizează aplicațiile aferente celor 252 de baze de date ale autorităților fiscale, precum și platforma APIC/Big Data, care integrează datele ANAF pentru analiza de risc. Primul modul al acesteia funcționează deja pe platforma de intranet a instituției.

De asemenea, au fost prezentate sistemul de gestionare a activității juridice, finanțat prin PNRR, și noile aplicații care interconectează informațiile din diferite sisteme pentru îmbunătățirea analizei de risc.

Publicitate

În ceea ce privește serviciile destinate contribuabililor, ANAF a evidențiat asistentul virtual ANA, lansat la 26 ianuarie 2026 și disponibil în portalul instituției, SPV, call center și aplicația mobilă, precum și serviciul de întâlniri video cu administrația fiscală, pentru utilizarea căruia au fost instruiți 3.073 de funcționari.

Aplicația iBon și platforma eLicitațiiANAF, printre serviciile digitale prezentate

Alte instrumente prezentate au fost platforma eLicitațiiANAF, lansată la 30 martie 2026, și aplicația iBon, prin intermediul căreia cetățenii pot verifica bonurile fiscale.

Publicitate

Totodată, instituția a prezentat două aplicații gratuite destinate contribuabililor care depun declarația informativă D406 (SAF-T): testele de consistență SAF-T, care permit identificarea și corectarea erorilor înainte de depunere, și decontul de TVA precompletat din SAF-T, care arată modul în care datele contabile sunt interpretate pentru întocmirea decontului de TVA.

Cele două aplicații au fost dezvoltate în urma unui proiect pilot desfășurat cu 34 de contribuabili voluntari, sunt disponibile public din august 2026 și se află în testare până în noiembrie 2026. ANAF încurajează contribuabilii să le utilizeze și să transmită observații, în vederea îmbunătățirii acestora înainte de folosirea pe scară largă.

În cadrul sesiunii a fost prezentată și o aplicație informatică dezvoltată exclusiv cu resurse interne, care furnizează în timp real informații și analize privind încasările veniturilor bugetare. Instrumentul permite monitorizarea evoluției colectării și accesul rapid la date complexe, având ca obiectiv creșterea gradului de colectare a veniturilor fiscale.

Publicitate

Potrivit ANAF, sesiunea de instruire a urmărit dezvoltarea competențelor digitale ale echipelor de management, utilizarea eficientă a noilor instrumente informatice, simplificarea procedurilor fiscale și reducerea timpului necesar soluționării solicitărilor contribuabililor.