Actualitate
ANAF nu va mai putea executa silit sau pune popriri fără încuviințarea instanței. PROIECT legislativ, la Senat
Parlamentarii propun ca organele fiscale să ceară încuviințarea instanței competente înainte de executarea silită sau popririle pe conturi ale persoanelor fizice și juridice. În acest sens a fost inițiat la Senat un proiect de modificare a Codului de procedură fiscală.
“Executările silite și în special popririle, înființate de ANAF, în mod strict administrativ și fără încuviințarea instanțelor au condus în practică la abuzuri, mai ales că popririle conduc la incapacitatea persoanelor respective de a-și folosi sumele existente în conturile bancare, împiedicându-se, astfel, uneori, accesul cetățenilor de a-și exercita dreptul de a se apăra sau contesta actele administrative fiscale”, argumentează inițiatorii în expunerea de motive a proiectului legislativ.
Potrivit proiectului, se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imbile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv în situația în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
De asemenea, se precizează că și în cazul măsurilor asigurătorii dispuse prin deciziile organelor fiscale, acestea devin executorii doar dacă sunt încuviințate de instanțele competente.
În cazul datornicilor care nu își achită de bună voie datoriile la Fisc, ANAF-ul nu poate iniția acțiuni de executare silită decât dacă are încuviințarea instanțelor judecătorești competente. Excepție fac cazurile în care există o cerere de restituire/rambursare în curs de soluționare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanța fiscal datorată de debitor.
Proiectul de modificare și completare a Codului de procedură fiscală va fi dezbătut mai întâi la Senat, prima cameră sesizată, apoi plenul Camerei Deputaților va decide dacă va fi adoptat.
sursa: senat.ro, legestart.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News