ACTUALITATE
ANAF pregăteşte marea executare a persoanelor fizice. Vezi dacă eşti pe „Lista neagră” a Fiscului


Peste 11.000 de persoane fizice, cu datorii de peste 14 miliarde lei în total, la 31 martie, ar urma să primească decizii de impunere de la ANAF.
Potrivit ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, deciziile de impunere vor fi transmise până la sfârşitul acestui an.
Datoriile de 14 – 15 miliarde de lei, care includ şi amenzi de circulaţie, trebuie plătite de contribuabilii persoane fizice până în luna martie a anului viitor, cei care le vor achita până la sfârşitul acestui an urmând să beneficieze de o reducere a sumei de plată, valoarea bonusului fiind stabilită în urma analizei structurii datoriei.
Teodorovici a precizat că recuperarea acestor sume face parte din soluţiile găsite pentru menţinerea deficitului bugetar sub 3% în 2018.
Pe site-ul ANAF se regăseşte o listă cu 11.131 datornici persoane fizice. În general, datoriile înregistrate provin din obligaţii restante la bugetul de stat, la bugetul asigurărilor sociale de stat, la bugetul asigurărilor pentru şomaj şi la cel al asigurărilor de sănătate. Cu alte cuvinte, persoane care au cumulate datorii din impozitul pe venit, pensii, şomaj şi sănătate. Potrivit legislaţiei anterioare anului 2018, aceste datorii trebuiau plătite de angajator, dacă persoanele fizice nu obţineau venituri din profesii liberale, alte activităţi independente sau chirii. Lista publicată de ANAF priveşte doar datoriile persoanelor fizice care sunt mai mari de 15.000 de lei, cumulate în ultimii cinci ani.
Dacă nu trece imediat la emiterea deciziilor de impunere şi, ulterior, recuperarea lor ori executarea silită în vederea recuperării, statul riscă să piardă aceşti bani, pentru că prescripţia intervine în termen de cinci ani, potrivit adevărul.ro.
“Lista neagră” a Fiscului, cu datornici, AICI
Cei care vor primi notificări de la ANAF prin poştă vor avea la dispoziţie 60 de zile să-şi achite datoria, în caz contrar, statul va începe să calculeze penalităţi, iar restanţierii cu penalităţi mai mari de 40 de lei vor putea fi executaţi silit.
surse: adevărul.ro, anaf.ro
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

EDUCAȚIE
Erou de război din Ohaba, vizitat de ziua lui de elevii Colegiului Militar din Alba Iulia. I-au făcut cadou drapelul României


„Să fiţi cinstiţi în munca voastră şi să nu fiţi egoişti!” le-a transmis veteranul de război Vasile Munteanu, elevilor militari care l-au vizitat săptămâna aceasta cu ocazia împlinirii vârstei de 98 de ani. ”Elevul caporal Bogdan Golban, eleva fruntaş Ioana Berzescu și plutonier adjutant Ioan Mihu de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, însoţiţi de […]
EVENIMENT
Caravana Off-Road Adventure Romania a ajuns în cătunele inaccesibile din Alba. Cadouri pentru copiii din zonele izolate


Moș Crăciun a ajuns anul acesta și în cele mai îndepărtate și mai inaccesibile cătune ale județului Alba. Asta grație membrilor clubului Off-Road Adventure Romania, care, ca în fiecare an, duc cadourile acolo unde nimeni altcineva nu poate să o facă. ”Caravanele Off-Road Adventure Romania sunt acțiuni umanitare pe care le organizăm în fiecare an […]
CUGIR
Ce s-ar întâmpla la Alba Iulia și Sebeș, dacă s-ar RUPE barajul de la Oașa. Scenarii ”apocaliptice”, analizate de autorități


Un document privind analiza riscurilor în județul Alba prezintă mai multe scenarii „apocaliptice” care s-ar putea produce în cazul unor avarii majore la cele cinci baraje de pe râurile Sebeș și Cugir. Potrivit acestuia, în cazul unei breșe de 200 de metri în barajul de la Oașa, unda de viitură produsă pe râul Sebeș va […]
EVENIMENT
Călin Mătieș, deținătorul brandului ”Pita de Sântimbru”, propus consilier la ANSVSA pe problema produselor tradiționale


Președintele ANSVSA, Robert Chioveanu, i-a propus vineri lui Călin Mătieș, președintele Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale, un post de consilier în cadrul instituției. Mătieș este foarte cunoscut în județul Alba pentru implicarea în lansarea unui brand județean de succes: ”Pita de Sântimbru”. Rolul acestuia la ANSVSA va fi acela de a ajuta la […]