Actualitate
ANAF schimbă Declarația unică. Ce secțiuni vor fi modificate sau chiar anulate
Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în dezbatere publică proiectul de ordin care modifică Declarația unică, pe care o depun toate persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate, care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, transmite românia24.ro.
Modificările pe care le conține prooiectul sunt puse în accord cu schimbările aduse Codului fiscal (prin Legea nr.30/2019 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.25/2018 privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare) și vizează mai multe domenii – susținerea entităților nonprofit, realizarea câștigurilor din criptomonede, impozitul pe veniturile din jocurile de noroc, dar și eliminarea Secțiunii „Date informative privind efectuarea plăților” întrucât contribuabilii întâmpinau dificultăți la identificarea plăților efectuate și la completarea rândurilor corespunzătoare din secțiune.
În privința redirecționării a 3,5% din impozit, contribuabilii pot dispune asupra acestei sume pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private. Opțiunea se exercită până la data de 15 martie inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor, sub sancțiunea decăderii. Secțiunea cuprinde următoarele:
– aprobarea procedurii privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii;
– aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare utilizate în procesul de stabilire a sumei;
– 230 “Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat” şi “Anexa nr…”
– Notificare privind destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat;
– Referat de stabilire a sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, virată în mod necuvenit entităţilor nonprofit/unităţilor de cult;
– 258 “Decizie privind recuperarea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, virată în mod necuvenit entităţilor nonprofit/unităţilor de cult“;
– 255 “Decizie privind stabilirea cheltuielilor admise cu bursele private“.
Alte modificări aduse prin proiectul ANAF sunt:
– Eliminarea secțiunii privind impozitul pe veniturile din jocuri de noroc ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanță și festivaluri de poker, realizate în perioada 1 ianuarie – 22 martie 2018, inclusiv, întrucât începând cu data de 23 martie 2018 veniturile din jocuri de noroc se impun numai prin reținere la sursă, fiind eliminată obligația declarării acestora în declarația unică;
– introducerea la subsecțiunea 1, secțiunea 1, Capitolul I a indicatorilor „Câștig” și „Venit impozabil” pentru a veni în sprijinul contribuabililor care au realizat câștiguri din transferul de monedă virtuală sau venituri impozabile ca urmare a cesiunii de creanță;
– introducerea unei rubrici la secțiunea 2 de la Capitolul I referitoare la veniturile realizate din străinătate și care sunt scutite de impozit în România în baza unui acord internațional la care România este parte;
– introducerea unei subsecțiuni distincte la subsecțiunea 2, secțiunea 2, Capitolul II, pentru persoanele care realizează venituri de natura celor prevăzute la art.155 din Codul fiscal, pentru care nu se datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate și care optează pentru plata acestei contribuții, să fie evidențiate distinct în formular;
– eliminarea Secțiunii „Date informative privind efectuarea plăților”.
Proiectul propune, de asemenea, schimbarea titulaturii Declarației unice în “Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”, care va fi utilizat pentru declararea impozitului pe veniturile realizate și a contribuțiilor sociale datorate începând cu anul 2019, precum și pentru declararea impozitului pe veniturile estimate și a contribuțiilor sociale datorate începând cu anul 2020.
Sursa: legestart.ro, românia24.ro.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News