Actualitate
ANAF va elimina timbrul extrajudiciar. Eliberarea certificatelor şi adeverinţelor de către administraţiile financiare, prin mijloace electronice
Pentru simplificarea relaţiei dintre ANAF şi contribuabili, Fiscul va elimina timbrul extrajudiciar solicitat în prezent pentru eliberarea certificatelor şi adeverinţelor de către administraţiile financiare.
ANAF transmite într-un comunicat că această măsură vine în ajutorul contribuabililor care vor fi scutiţi de drumurile şi timpul alocat achiziţionării acestor timbre. Totodată, prin eliminarea timbrului extrajudiciar, contribuabilii vor putea solicita prin mijloace electronice eliberarea certificatelor şi a adeverinţelor de care au nevoie.
„Măsura care urmează să fie luată în scurt timp se află în momentul de faţă pe circuitul de aprobare şi elaborare a actului normativ şi se adresează exclusiv contribuabililor. Banii colectaţi la buget de pe urma achitării acestei taxe nu reprezintă un venit semnificativ, de care nu ne putem lipsi, atunci când punem în balanţă efortul depus de contribuabili. De acum, eliberarea certificatelor şi a adeverinţelor va fi un proces mult simplificat de care vor beneficia foarte mulţi oameni”, transmite preşedintele ANAF, Gelu Ştefan Diaconu.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News