Connect with us
Publicitate

Eveniment

ANAF va impune din oficiu CAS și CASS persoanelor fizice care nu au depus Declarația unică. Cum arată decizia

Publicat

ANAF va impune din oficiu CAS și CASS persoanelor fizice care nu au depus Declarația unică. Fiscul a lansat în transparență decizională marți, 2 iulie, un proiect de ordin privind modificarea și completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2547/2019 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea din oficiu a contribuţiei de asigurări sociale şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare.

Potrivit referatului de aprobare, începând cu anul fiscal 2023, prin Ordonanţa Guvernului nr.16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale, cu modificările și completările ulterioare, au fost aduse modificări dispozițiilor privind stabilirea obligațiilor fiscale anuale reprezentând contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice.

Astfel, au fost modificate plafoanele anuale în funcție de care se face încadrarea persoanelor fizice ca plătitori de contribuții sociale obligatorii, respectiv în funcție de care se calculează contribuțiile sociale datorate.

Pentru anul fiscal 2023, plafoanele utilizate la stabilirea contribuției de asigurări sociale sunt de 12, respectiv 24 salarii minime brute pe ţară, iar pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate sunt de 6, 12 sau 24 salarii minime brute pe ţară, după caz, în funcție de nivelul veniturilor realizate.

Prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2547/2019 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea din oficiu a contribuţiei de asigurări sociale şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare, cu modificările și completările ulterioare, a fost reglementată stabilirea din oficiu a contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice care nu și-au îndeplinit obligațiile declarative, începând cu anul fiscal 2018.

Ca urmare, este necesară modificarea ordinului menționat mai sus, în sensul actualizării dispozițiilor privind stabilirea din oficiu a contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice pentru anul fiscal 2023.

Baza anuală de calcul al CAS se stabilește:

a) la nivelul de 12 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice – Capitolul II (declaraţiei unice estimative) în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 salarii minime brute pe țară inclusiv și 24 de salarii minime brute pe țară,

b) la nivelul de 24 de salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a declarației unice estimative, în cazul veniturilor realizate cel puțin egale cu 24 de salarii minime brute pe țară

Baza anuală de calcul al CASS se stabilește:

a) la nivelul a 6 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice estimative în cazul veniturilor realizate cuprinse între 6 salarii minime brute pe țară inclusiv și 12 de salarii minime brute pe țară,

b) la nivelul a 12 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice estimative în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 salarii minime brute pe țară inclusiv și 24 de salarii minime brute pe țară,

c) la nivelul de 24 de salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a declarației unice estimative, în cazul veniturilor realizate cel puțin egale cu 24 de salarii minime brute pe țară

ANAF va impune din oficiu CAS și CASS persoanelor fizice. Cum arată Decizia

Vezi AICI model Decizie impunere oficiu (în format .pdf). 

Obligaţia anuală de plată reprezentând contribuţia de asigurări sociale, și pentru contribuția de asigurări sociale de sănătate se plăteşte astfel:

Pentru obligaţiile a căror scadenţă a expirat la data comunicării deciziei privind stabilirea din oficiu a contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoane fizice:

  • dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1 – 15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare;
  • dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16 – 31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare.

Depunerea declaraţiei unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, potrivit legii, pentru obligaţiile stabilite din oficiu, în termen de 60 de zile de la data comunicării prezentei, conduce la desfiinţarea deciziei de impunere din oficiu.

Cum se pot achita obligațiile datorate

Achitarea sumelor datorate poate fi efectuată prin una dintre următoarele modalități:

  • în numerar, la unitatea Trezoreriei statului
  • prin mandat poștal, la subunitățile poștale ale C.N.Poșta Română S.A.;
  • prin intermediul cardurilor bancare, prin POS-urile instalate la unitățile teritoriale ale Trezoreriei statului sau în sistem online prin intermediul Sistemului Naţional Electronic de Plăţi, disponibil la adresa de internet www.ghișeul.ro;
  • prin virament, utilizând ordinul de plată, din contul propriu deschis la o  instituție de credit din România (bancă), inclusiv cel emis prin sisteme de plată electronică de tip „Internet banking”;
  • prin virament, în numerar la ghișeele instituțiilor de credit sau la terminalele de plată instalate de acestea, utilizând contul tranzitoriu deschis pe numele Ministerului Finanțelor. Nomenclatorul conturilor de venituri bugetare/disponibilități în care pot fi achitate sume prin intermediul contului tranzitoriu de către persoanele fizice se regăsește pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, www.anaf.ro.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. vasile

    miercuri, 03.07.2024 at 12:36

    cred ca nu dureaza mult si se va imputii treaba in tara asta cu abuzuri si greseli din partea statului

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate