Connect with us
Publicitate

Eveniment

Analiza activităţii Poliţiei Cugir, în urma arestărilor celor 27 de membri ai grupului infracţional din localitate

Publicat

Destructurarea grupului infracţional de la Cugir, iniţiată săptămâna trecută de poliţiştii de la Investigaţii Criminale a atras atenţia asupra măsurilor luate de poliţia din localitate. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba urmează să desfăşoare o analiză a activităţii Poliţiei din Cugir, inclusiv a comisarului şef Nicolae Olaru.

Amploarea cazului de la Cugir, dată atât de numărul mare de arestări – 16 inculpaţi au primit mandate de arestare şi alţi 11, în lipsă -, cât şi perioada relativ îndelungată în care membrii grupării sunt acuzaţi că au operat a ridicat problema aplicării legii la Cugir. Inculpaţilor din lotul de la Cugir li se reţine comiterea infracţiunilor de tentativă de omor calificat şi deosebit de grav, asociere în vederea savârşirii de infracţiuni, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice. Cei peste 124 de poliţişti şi 30 de jandarmi care au participat la descinderile de săptămâna trecută au recuperat de la domiciliile percheziţionate mai multe arme albe (săbii, cuţite, topoare, pumnale), bâte, materiale pirotehnice şi un pistol, fiind ridicate şi calculatoare şi telefoane mobile. Pe baza tuturor probelor administrate în acest caz, oamenii legii vor stabili întreaga activitate infracţională a celor implicaţi.

În cazul şefului Poliţiei Cugir, Nicolae Olaru, aflat în prezent în concediu, nu au fost înregistrate oficial sesizări privind vreo eventuală legătură cu acest caz. Totuşi, activitatea sa va fi evaluată la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba, iar la finalizarea acesteia se va clarifica legalitatea şi, implicit, legitimitatea măsurilor aplicate până în prezent, la nivel local.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate