Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

ANAT: 30% dintre utilizatorii voucherelor de vacanţă au ales vacanţe scurte de weekend, în zone turistice accesibile

Publicat

Aproape o treime dintre utilizatorii voucherelor de vacanţă au ales vacanţe scurte de weekend, în zone turistice accesibile, au transmis joi reprezentanții Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România. Potrivit ANAT, voucherele de vacanță care se apropie de data expirării pot fi folosite de români în agențiile de turism. 

Valoarea unui voucher de vacanță este în 2024 de 1.600 de lei pentru angajații din sectorul public, respectiv 6 salarii minime brute pe economie pentru sectorul privat.

Potrivit ANAT, beneficiarii cheltuiesc în medie încă 1.000 de lei pe rezervare, peste valoarea tichetelor, plus alte sume pentru masă și activități la destinație.

„Voucherele de vacanță sunt un adevărat “plan Marshall’ pentru turismul românesc, acest proiect fiind esențial pentru stimularea turismului intern, când în extrasezon gradul de ocupare este redus. În același timp, această măsură oferă beneficii extrasalariale angajaților cu venit mic, care de multe ori nu-și permit să plece în concediu. Beneficiarii pot achiziționa un pachet turistic complet care cuprinde, pe lângă cazare și masă, plata transportului sau diferite activități de agrement și excursii opționale”, a declarat Adrian Voican, vicepreședinte ANAT.

30% dintre utilizatorii voucherelor de vacanţă au ales vacanţe scurte de weekend

Voucherele de vacanță au avut un impact pozitiv semnificativ, mai ales în perioadele de extrasezon, când stațiunile erau mai puțin frecventate.

Potrivit ANAT, un alt trend observat este acela al turismului de weekend, în jur de 30% din utilizatorii de vouchere de vacanță alegând vacanțe scurte de weekend în zone turistice usor accesibile.

ANAT susține extinderea acestui beneficiu și pentru angajații din sectorul privat, în condiții avantajoase. Totuși, în acest an, impozitarea voucherelor s-a dublat, iar angajații din sectorul public cu salarii peste 8.000 lei net au fost excluși de la dreptul de a primi vouchere de vacanță, ceea ce a redus într-o anumită măsură numărul rezervărilor în țară.

„Cei care aveau salarii mari veneau în stațiune să consume voucherul și cheltuiau destul de mult în plus, apreciază hotelieri din Sinaia. Anul acesta au plecat mai degrabă în străinătate, dacă nu au mai fost încurajați de voucher să petreacă vacanța în România. Balanța valutară din turism este puternic debalansată spre cheltuirea valutei în afara țării, relevă un studiu al Băncii Naționale, iar voucherele de vacanță ajută la păstrarea banilor în țară”, mai afirmă Adrian Voican.

Utilizarea voucherelor de vacanță

Angajații pot să rezerve și să achite cu voucherele de vacanță costurile de cazare, dar și alte facilități dacă sunt parte din pachetul turistic. Printre cheltuielile ce pot fi acoperite se numără transportul sau masa, în cadrul unităților turistice partenere.

Voucherele de vacanță pot fi utilizate doar pe teritoriul României, în perioada de valabiltate. Lista partenerilor care acceptă plata cu cardul de vacanță este vastă și diversificată.

„Este esențial ca voucherele de vacanță să fie utilizate exclusiv de proprietarul lor, în scopul pentru care au fost emise, adică pentru a acoperi costurile de cazare sau pachete turistice care includ minim cazare, dar si masă, transport, agrement și alte servicii furnizate de către agențiile de turism.

Acordarea acestor vouchere s-a dovedit a fi o modalitate  eficientă de a încuraja turismul intern și de a fideliza angajații printr-un beneficiu extrasalarial valoros”, mai precizează ANAT.

Sancțiuni prevăzute

ANAT reamintește tuturor beneficiarilor de vouchere de vacanță că tranzacționarea, vânzarea sau cumpărarea acestora este strict interzisă în România.

Conform legislației în vigoare, comercializarea voucherelor de vacanță de către angajați, angajatori, unități afiliate și structuri de primire turistică, constituie contravenţie şi se sancţionează cu 14 puncte-amendă (un punct de amendă reprezintă un salariu minim brut), aceștia riscând amenzi de până la 51.800 de lei.

În plus, este important de reținut că sistemul voucherelor de vacanță este implementat cu măsuri sporite de securitate, astfel încât rarele cazuri de fraudă cu aceste instrumente au fost identificate cu ușurință și sacționate de către autorități.

De asemenea, hotelurile și agențiile care nu respectă prevederile legii cu privire la pachetul de servicii care poate fi oferit cu vouchere de vacanță (să conțină minim o noapte de cazare), riscă amenzi de până la 51.800 de lei și retragerea certificatului de clasificare, respectiv a licenţei de turism.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate