Connect with us
Advertisement

Sport

Anca Bunea – dublu medaliată la Campionatele Naţionale de Atletism de Sală

Publicat

La sfârşitul săptămânii trecute s-au desfăşurat, la Bucureşti, finalele Campionatelor Naţionale de Atletism în Sală destinate juniorilor I. La competiţie a participat şi Anca Bunea (foto), sportivă care va alerga atât pentru CSŞ Mediaş, cât şi pentru CS „Unirea” Alba Iulia.

În primul an ca junioară I, atleta Anca Bunea a luat startul atât în proba favorită, cea de 3.000 metri, cât şi în proba de 1.500 metri, mult mai rapidă şi nu tocmai pe profilul sportivei. Cu toate acestea, atleta pregătită de Vasile Herman a reuşit o cursă foarte bună în proba de 1.500 metri, unde, după o dispută acerbă cu adversarele, a reuşit să urce pe a treia treaptă a podiumului de premiere. A fost cronometrată cu timpul excelent de 4:31,62 unul peste aşteptări. Proba a fost câştigată de către Adelina Panaet, de la CSM Buzău.

În proba de 3.000 metri, după o cursă mai mult tactică dusă de către primele trei sportive, Anca Bunea a terminat pe locul secund, intrând astfel în posesia medaliei de argint, cu timpul de 9:50,85. Proba a fost câştigată de către Mădălina Florea de la CSŞ Sighişoara. “Rezultatele obţinute de Anca sunt pe măsura aşteptărilor şi sunt dătătoare de speranţe pentru competiţiile viitoare atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Ne bucurăm pentru că am reuşit să perfectăm această dublă legitimare şi ne dorim o colaborare foarte bună cu clubul din Mediaş în care primordială va fi  asigurarea condiţiilor optime de pregătire pentru sportivă”, a declarat Marius Anghel, director CS Unirea Alba Iulia.

Anca Bunea: ”Pentru mine înseamnă mult aceste medalii”

Aflată la prima competiție din 2012, Anca Bunea a reușit să obțină rezultate notabile, începând acest an cu dreptul. ”A fost primul concurs din acest an și sunt fericită că am putut lua două medalii. Pentru mine înseamnă foarte mult că mai avem o competiție și sper să mai iau o medalie”, a declarat Anca Bunea, atletă CS Unirea Alba Iulia.

Totodată sportiva a debutat cu ocazia acestei competiții și pentru CS Unirea Alba Iulia, club care a legitimat-o în această iarnă. ”A fost o experiență frumoasă, deoarece sunt fericită că am dublă legitimare cu CS Unirea, ei mă ajută și le mulțumesc mult”, a mai spus Anca Bunea.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement