Eveniment
Anchetă la Spitalul Judeţean Alba după ce un copil de 9 luni a suferit leziuni grave la o mână, din cauza unei branule
O anchetă internă a fost deschisă la Spitalul Judeţean Alba, după ce un copil de 9 luni a suferit leziuni la o mână, în urma unui tratament primit la unitatea medicală din Alba Iulia. Copilul a ajuns, alături de familie, la o clinică de specialitate din Cluj.
Cazul a fost mediatizat pe reţeaua de socializare, de părinţi care au aflat despre ce s-a întâmplat şi care au criticat modul în care s-a procedat. Potrivit acestora, de vină ar fi personalul medical.
„Am demarat luni dimineaţă o anchetă internă pentru a vedea exact ce s-a întâmplat. Nu am fost informată despre această situaţie, aşa cum prevede procedura, ci am aflat de pe Facebook. Vreau să vad parcursul bebeluşului, ca pacient al spitalului, să vad cine a greşit, cine nu a respectat procedurile. Din câte ştiu eu, copilul a fost operat la Cluj şi acum este în stare bună. Însă acest incident nu poate fi trecut cu vederea, iar în funcţie de rezultatele comisiei vor fi aplicate sancţiunile care se impun. Regret că un copil de 9 luni a fost supus acestor suferinţe”, a declarat managerul spitalului din Alba Iulia, Nicoleta Coşarcă, pentru Alba24.ro.
Potrivit unor surse medicale, copilul a ajuns la Urgenţe, acum două săptămâni, cu febră mare (40 de grade) şi stare convulsivă. I s-a administrat perfuzie (cu branulă), iar ulterior a fost internat la Secţia Pediatrie. Din primele date, este posibil ca branula să nu fi fost aplicată corect. Astfel, soluţia ar fi fost administrată pe lângă venă. Micuţul a suferit leziunea la mână după ce i-a fost pusă branula. Ce s-a întâmplat de fapt va fi stabilit şi confirmat după finalizarea anchetei.
Ulterior, copilul a ajuns la un spital din Cluj, unde a fost operat, din cauza acestor leziuni.
Potrivit ProTV Alin a fost dus de parinti in urma cu aproape doua saptamani la sectia de Urgente a Spitalului din Alba Iulia cu febra mare si convulsii. Aici, doctorii au decis sa il interneze si, pentru ca era deshidratat, bebelusului i s-a pus o branula prin care sa primeasca si tratamentul necesar. De aici lucrurile au luat o turnura dramatica.
„Am văzut că avea mâna roşie, dar i-a lăsat branula acolo. I s-a umflat şi i s-a făcut o băşică mare. Nu putea să doarmă, ţinea mâna în sus, îl durea foarte tare. Nu mi se pare normal să vin la spital cu o boală şi să ajung cu o gaură în mână. I-au pus numai ceva praf ca să îi treaca, însă rana se tot săpa şi nu se vindeca”, a declarat mama copilului, Maria Panache, pentru ProTV.
Cand mama a vazut cat de grava e situatia, a intrebat medicii ce se intampla, iar acestia, depasiti de situatie, au trimis-o la Cluj.
Baietelul a fost dus la Spitalul de Copii din Cluj in urma cu patru zile, cu o rana deschisa la mana. Medicii l-au tinut sub observatie, iar luni au intervenit chirurgical. Cel mai probabil, spun doctorii, copilul va avea nevoie de grefe de piele pentru a se reface complet.
Mai mulţi părinţi din Alba şi-au exprimat nemulţumirea şi indignarea faţă de modul în care a intervenit personalul medical în această situaţie şi au adus în atenţie şi alte cazuri în care, în opinia lor, serviciile medicale nu au fost cele aşteptate.
Calin Lazar, director medical Spitalul de Urgenta pentru Copii Cluj a declarat pentru ProTV: „S-a facut tratamentul conservativ, s-a pregatit pentru operatie, astazi s-a intervenit chirurgical, s-a facut incizia leziunii, drenaj, urmeaza sa vada daca leziunile respective vor impune si o parte de grefa de tegument sau nu.”
Intre timp al Spitalul din Alba Iulia conducerea a deschis o ancheta pentru a stabili ce s-a intamplat cu bebelusul, de la internare pana la transferul catre cluj.
Dan Crainic, director medical Spitalul Judetean de Urgenta Alba: „Copilului i s-a administrat pe cale intravenoasa medicatia de urgenta, care era necesara in acel moment, copilului i s-a montat un cateter, o branula. Probabil o parte din substanta care s-a administrat a extravazat in tesurile paravenoase si asta sa fie cauza. Are complicatii cu necroza a regiunii palmare, a mainii drepte.”
Foto Facebook, pentru Alba24.ro.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
teodor
marți, 11.10.2016 at 09:00
explicatia d-lui crainic este data strict profesional ,parca nu ar avea de-a face cu un bebelus,care sufera din indiferenta cuiva ,sau din auto suficienta,dar cati oameni merg si li se pun branule dupa care li se inflameaza venele si devin dureroase.spitalul nu este niciodata vinovat ,bine ca le cresc salariile si veniturile de tot felul,ceva nu functioneaza bine acolo si cred ca este din organizare