Eveniment
Anchetatorii vor sparge gropile din curtea unde ar fi fost ucisă Alexandra. Anchetatorii au găsit duminică un aparat foto
Anchetatorii au găsit noi pete de sânge în timpul cercetărilor de duminică, atunci când autoritățile au intrat pentru prima dată în casa lui Gheorghe Dincă, au precizat pentru G4Media surse judiciare. Până acum, anchetatorii cercetaseră doar curtea unde se presupune că au fost ucise cele două adolescente, Alexandra și Luiza.
Duminică, anchetatorii au găsit și un aparat de fotografiat însă nu pot vizualiza imaginile decât în prezența lui Gheorghe Dincă. Cercetările din interiorul casei sunt aproape de final și, cel mai probabil de luni, acestea vor continua în curtea celui care a declarat că le-a omorât pe ambele fete.
Aceleași surse susțin că gropile din curtea lui Gheorghe Dincă vor fi sparte, curtea va fi eliberată de gunoaie și alte obiecte, iar acțiunea va avea loc tot în prezența lui Dincă.
Sursă: G4Media.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News