Connect with us
Advertisement

Actualitate

ANCOM: Localizarea apelurilor la 112, efectuate din reţelele de telefonie mobilă, se va putea face în cel mult 20 de secunde

Publicat

APELUL DE URGENTA - 112 Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a adoptat, în 16 noiembrie, o decizie prin care va creşte calitatea informaţiilor de localizare transmise către Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (SNUAU). Potrivit ANCOM, administratorul SNUAU va putea stabili cu o mai bună acurateţe poziţia celor care solicită ajutor la numărul de urgenţă 112, ceea ce ar putea contribui la scăderea semnificativă a timpilor de intervenţie.

În condiţiile deciziei ANCOM, furnizorii de reţele publice mobile de telefonie vor avea obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a permite transmiterea de către echipamentul terminal către administratorul SNUAU în maximum 20 de secunde de la momentul iniţierii apelului, a informaţiei de localizare, respectiv latitudinea şi longitudinea poziţiei geografice în care se află echipamentul terminal al apelantului, cel puţin pentru apelurile de urgenţă 112 iniţiate de pe terminale mobile care au capabilităţile necesare. Astfel, spre exemplu, pentru terminalele cu sistem de operare Android existente pe piaţă, începând cu Android 2.3 (Gingerbread) este posibilă activarea unor funcţionalităţi care să permită acest lucru, transmite ANCOM, într-un comunicat.

„În plus faţă de îmbunătăţirea informaţiilor de localizare primară, aferente reţelei celulare şi a introducerii datelor longitudine, latitudine, generate de telefonul mobil inteligent, odată cu adoptarea acestei decizii, furnizorii vor putea transmite către operatorul 112 şi apelurile iniţiate pe o conexiune de date prin intermediul altor reţele de acces la internet, atunci când apelantul se află într-o zonă în care nu există semnal de la nicio reţea mobilă, de exemplu un subsol/demisol fără acoperire GSM/3G/4G, dar cu acces la internet WiFi. În aceste cazuri, se va transmite către operatorul 112 cea mai recentă informaţie de localizare primară cunoscută a terminalului, împreună cu marcajul temporar corespunzător”, a explicat Eduard Lovin, director executiv Reglementare în cadrul ANCOM.

Pentru a îmbunătăţi capacitatea SNUAU de a determina informaţia de localizare în cazul apelurilor de urgenţă în curs de soluţionare, furnizorii de reţele publice mobile de telefonie vor pune la dispoziţia acestuia orice alte informaţii pe care le deţin sau pe care le pot obţine prin utilizarea sistemelor şi echipamentelor din reţea pentru determinarea cât mai exactă a localizării apelantului, în condiţiile stabilite prin decizie, potrivit sursei citate.

În cadrul Comitetului Naţional de Coordonare al activităţii SNUAU, ANCOM va colabora cu administratorul SNUAU, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, în vederea stabilirii unui set de parametri cu privire la realizarea unor statistici referitoare la calitatea informaţiilor de localizare a echipamentelor terminale obţinute de către administratorul SNUAU, precum şi stabilirea unei proceduri de analiză a acestor informaţii.

Condiţiile tehnice de localizare a apelurilor

Date fiind evoluţiile tehnologice recente la nivelul reţelelor şi terminalelor de telefonie mobilă, decizia ANCOM completează metoda de localizare “cell-ID” cu metode de localizare mai precise care să permită dispeceratelor de urgenţă poziţionări cât mai apropiate de realitate ale celor care solicită ajutorul prin apel de urgenţă la 112. Astfel de soluţii de localizare avansate includ, de exemplu, funcţionalitatea Advanced Mobile Location (AML), disponibilă deja pe unele terminale, care permite localizarea apelantului cu acurateţe sporită, pe baza informaţiilor generate de sistemele globale de navigaţie prin satelit (GNSS), de punctele de acces de tip WiFi şi/sau de metoda “cell-ID”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement