Connect with us
Advertisement

Actualitate

ANCOM: Numărul conexiunilor la internet mobil prin rețele 4G a crescut cu 113%

telefon mobil

Publicat

telefon mobil android Numărul conexiunilor la internet mobil prin rețele 4G a crescut cu 113% în anul 2016, ajungând să reprezinte aproximativ 35% din totalul internetului mobil în bandă largă, transmite ANCOM. Totodată, și consumul de internet mobil per conexiune a înregistrat o creștere semnificativă față de anul 2015, traficul mediu lunar crescând de la 0,41 GB la 0,73 GB.

Datele prelucrate de Autoritate arată că, în România, numărul total de conexiuni la internet mobil de bandă largă era de 16,6 milioane la sfârșitul anului 2016, în creștere cu 13,5% față de anul anterior, iar rata de penetrare a internetului mobil la nivel de populație a ajuns la 84,2%, în creștere cu mai mult de 10 puncte procentuale față de anul anterior.

Popularitatea conexiunilor la internet mobil în bandă largă pe bază de abonamente este în creștere: acestea au ajuns să reprezinte peste 63% din totalul conexiunilor (respectiv 10,6 milioane conexiuni), în creștere anuală de aproximativ 18%. Conexiunile pe bază de cartele preplătite au crescut mai puțin, cu 7%, până la peste 6 milioane.

Traficul total realizat prin intermediul conexiunilor de internet mobil în bandă largă aproape s-a dublat pe parcursul anului 2016, de la 85 mii de TB în anul 2015 la 169 mii TB în anul 2016. De asemenea, traficul mediu lunar per conexiune în anul 2016 a crescut cu 77% față de anul 2015, de la 0,41 GB la 0,73 GB.

Numărul de conexiuni 4G a ajuns la 5,8 milioane (față de 2,7 milioane în urmă cu 12 luni), ajungând astfel să reprezinte mai mult de o treime din totalul conexiunilor de internet mobil în bandă largă. Utilizatorii persoane fizice pe bază de abonamente sunt în creștere cu 1,7 milioane față de anul trecut, în timp ce conexiunile 4G ale utilizatorilor persoane juridice pe bază de abonamente au crescut cu aproximativ 360 mii.

Conform statisticilor ANCOM, numărul conexiunilor la internet fix în bandă largă din România a ajuns la valoarea de 4,4 milioane la finalul anului 2016, înregistrând o creștere anuală de 4,4%. Prin intermediul acestor conexiuni, utilizatorii au realizat un trafic total de 5,4 milioane de TB, în timp ce consumul mediu lunar per conexiune a atins 103 GB.

Dintre acestea, mai mult de jumătate (55%) sunt conexiuni care permit viteze best-effort de cel puțin 100Mbps, 34% sunt conexiuni care permit viteze best-effort între 10Mbps și 100Mbps și doar 11% sunt conexiuni cu viteze de 10Mbps sau mai mici.

Numărul de conexiuni la internet fix instalate în mediul rural a crescut cu 6% comparativ cu sfârșitul anului anterior, ajungând la 1,2 milioane, în timp ce numărul de conexiuni din mediul urban înregistrează o creștere ușoară de 4%, ajungând la valoarea de 3,2 milioane.

În ceea ce privește distribuția vitezelor furnizate pe medii de reședință, majoritatea conexiunilor care permit viteze foarte mari de transfer de date, de cel puţin 100 Mbps, se află în mediul urban: din totalul de 2,4 milioane de astfel de conexiuni, doar 0,2 milioane se află în zone rurale. Rata de penetrare a conexiunilor de acces la internet fix aferente persoanelor fizice, la nivel de gospodării, a atins 53,7% la nivel național, respectiv 67,5% la nivel urban și, respectiv, 35,8% la nivel rural.

Datele prelucrate de Autoritate mai arată că infrastructura de internet fix de bandă largă, care face posibilă în România conectarea la internet la rate mari ale vitezelor de transfer, este dominată de conexiunile prin cablu, pe fondul investițiilor în DOCSIS.3 și în tehnologii de fibră optică (peste 75% dintre conexiunile la internet fix ajung la utilizatorul final prin FTTH, cablu coaxial sau cablu UTP/FTP). Conexiunile xDSL au avut, la finalul anului 2016, o pondere de 20% din totalul conexiunilor la internet fix de bandă largă, în scădere anuală cu 3 puncte procentuale.

De asemenea, este de remarcat și faptul că o creștere importantă, de peste 40% față de anul 2015, au înregistrat conexiunile la puncte fixe furnizate prin intermediul tehnologiilor mobile, care reprezintă din ce în ce mai mult o alternativă în zonele fără acoperire cu rețele fixe de internet.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement