Actualitate
ANCOM: Utilizarea telefoniei fixe a scăzut semnificativ în 2017. Numărul de conexiuni la internet fix, în creștere
Utilizarea telefoniei fixe a continuat să scadă semnificativ în 2017, înregistrându-se scăderi atât în ceea ce priveşte numărul de linii de acces (-5%, până la 3,9 milioane), dar mai ales la nivelul traficului de voce (-16%, ajungând la 2,7 miliarde minute), potrivit datelor anunțate vineri ANCOM. Pe de altă parte, numărul total al conexiunilor la internet fix din România a ajuns la 4,8 milioane la finalul anului 2017, înregistrând o creștere anuală de 7%, 67% dintre acestea (3,2 milioane conexiuni) având viteze de cel puțin 100 Mbps.
„Deși internetul mobil asigură nevoia de a avea acces la informațiile online oricând și oriunde, internetul fix este cel care furnizează viteze suficient de mari pentru cantitățile uriașe de date descărcate sau încărcate în rețele. De aceea, numărul conexiunilor de internet fix care permit viteze de cel puţin 100Mbps a continuat să crească şi în anul 2017, ajungând la 3,2 milioane, ceea ce reprezintă 67% din totalul conexiunilor de internet fix din România”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele ANCOM.
Evoluția internetului fix
Conform statisticilor ANCOM, numărul total al conexiunilor la internet fix din România a ajuns la 4,8 milioane la finalul anului 2017, înregistrând o creștere anuală de 7%. Prin intermediul acestora, în 2017 s-a realizat un trafic total de 5,1 milioane de TB, în timp ce consumul mediu lunar per conexiune a fost de 92 GB.
Numărul de conexiuni prin fibră optică aproape s-a dublat (+94%), ajungând la 1,1 milioane. De altfel, majoritatea conexiunilor de internet fix (67%) permit viteze de cel puțin 100Mbps, 11% între 30-100Mbps, 13% între 10-30 Mbps, doar 9% fiind conexiuni cu viteze de până în 10Mbps.
Rata de penetrare a internetului fix la 100 gospodării a fost de 58%, în creştere anuală cu 4 puncte procentuale.
În funcție de numărul total de conexiuni la internet fix la sfârșitul anului 2017, liderul pieţei avea o cotă de piaţă de 49%, principalul competitor 21%, următorul competitor 13%, ceilalți furnizori însumând 17%.
Internet fix în urban vs. rural
O creștere însemnată, cu peste 13% comparativ cu sfârșitul anului anterior, a cunoscut-o numărul de conexiuni la internet fix din mediul rural, care a ajuns la 1,4 milioane, în timp ce în mediul urban creșterea a fost mai lentă, de 5%, până la 3,4 milioane. Rata de penetrare era de 71% în urban și de 41% în rural.
Evoluția telefoniei fixe
Gradul de utilizare a telefoniei fixe a continuat să scadă semnificativ pe parcursul anului 2017, înregistrându-se scăderi atât în ceea ce priveşte numărul de linii de acces (-5%, până la 3,9 milioane), dar mai ales la nivelul traficului de voce (-16%, ajungând la 2,7 miliarde minute).
Astfel, media lunară a traficului realizat de la o linie fixă a ajuns la 57 de minute, mai puțin cu 8 minute față de valoarea medie din anul 2016.
În funcție de numărul de linii de acces, la 31 decembrie 2017, liderul pieţei avea o cotă de piaţă de 43%, principalul competitor de 33%, următorul competitor de 14%, ceilalți furnizori însumând 10%. În ceea ce priveşte traficul de voce, liderul pieţei a avut o cotă de piaţă de 48%, principalul competitor 28%, următorul competitor 7%, ceilalți furnizori însumând 16%.
sursa: ancom.org.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News