Connect with us
Advertisement

Actualitate

ANCPI sprijină firmele care realizează lucrări de cadastru general. Termenele contractelor de finanțare pot fi prelungite

Publicat

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a modificat legislația pentru a sprijini prestatorii care realizează lucrări de cadastru general și pentru accelerarea înregistrării proprietăților din România.

În contextul pandemiei de Covid-19, ANCPI a creat astfel posibilitatea prelungirii termenelor contractelor de finanțare încheiate în 2019 și 2020 pentru ca firmele de cadastru să nu piardă sumele decontate de agenție.

ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a modificat legislația având în vedere situația excepțională generată de pandemia de Covid-19 și în urma solicitărilor asociațiilor profesionale, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Modificările actelor normative au ca scop accelerarea realizării cadastrului general, sprijinirea firmelor care realizează lucrări de specialitate, precum și a autorităților locale.
Astfel, procedura stabilește posibilitatea prelungirii termenelor contractelor de finanțare încheiate între ANCPI și primării, în ultimul trimestru al anului 2019 și pe parcursul anului 2020, până la data de 30 noiembrie 2021.

Această modificare se aplică doar în cazul contractelor pentru care a fost emis Procesul verbal de recepţie cantitativă şi calitativă aferent Livrării nr. 1 «Documentele tehnice ale cadastrului – copie spre publicare» și care aveau termen 31 mai 2021.

„Situația generată de pandemia de Covid-19 a determinat unele firme de cadastru să încetinească ritmul lucrărilor. Potrivit prevederilor contractuale exista riscul ca, odată depășite termenele stabilite, aceste firme să nu încaseze banii pentru măsurătorile realizate. Practic, în cazul acestora, ar fi trebuit semnate alte contracte pentru continuarea lucrărilor, ceea ce ar fi însemnat stagnare, deci mult timp pierdut”, a precizat Laurențiu Alexandru Blaga, președinte – director general al ANCPI.

O altă modificare legislativă prevede că, odată cu intrarea în vigoare aurmătoarelor finanțări, în cazul imobilelor cu proprietari neidentificaţi, subiect al înscrierii provizorii a UAT, se va deconta 10% din preţul contractat pentru un imobil.

Prevederile intră în vigoare în momentul publicării în Monitorul Oficial.

ANCPI finanțează, începând cu anul 2015, Programul național de cadastru și carte funciară (PNCCF).

Obiectivul PNCCF este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri și apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară, gestionat de ANCPI.

Programul național este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, de peste 4 miliarde de lei, dar și din fonduri externe nerambursabile, obținute prin Programul Operațional Regional, care sunt ]n cuantum de peste 300 de milioane de euro.

De asemenea, în cadrul acestui proiect, o altă sursă de finanțare poate fi bugetul local al primăriilor.

Până în prezent, prin procesul de înregistrare sistematică, au fost înregistrate, gratuit pentru cetățeni, aproximativ 3.600.000 de imobile.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement