Connect with us
Advertisement

Economie

ANGAJĂRI în ARMATĂ: 6400 de posturi deblocate. Salarii militari în 2018. Cât câștigă un soldat profesionist

armata

Publicat

”Guvernul a aprobat un memorandum pentru deblocarea a 6.400 de posturi în Armată şi în scurt timp urmează să aibă loc încadrările” a declarat ministrul Apărării Mihai Fifor. “Încadrările pe care dorim să le facem în perioada imediat următoare sunt funcţii de toate tipurile, de toate categoriile: şi soldaţi, şi subofiţeri, şi maiştri militari şi ofiţeri”.

ANGAJĂRI ARMATĂ 2018. SALARII ARMATĂ 2018.

Ministrul mai spune că vor fi încadrați și 400 de posturi de medici, salariile acestora  fiind la fel de mari ca şi cele din sistemul de sănătate. ”Încercăm, într-un termen relativ scurt, să putem încadra aceste funcţii astfel încât să acoperim un gol destul de mare lăsat de plecarea, anul trecut, a aproximativ 8.000 de oameni din Armată. ” a afirmat Fifor.

Luni, Mihai Fifor va avea o întâlnire cu şeful de stat major, prilej cu care se va face o analiză şi se va stabili distribuţia posturilor pe unităţi.

“Vom vedea exact, pe fiecare unitate, ce distribuţie şi ce priorităţi sunt. Nu vă aşteptaţi ca din cele 6.400 de posturi să acoperim toată nevoia de încadrare a Armatei Române, nu vom face acest lucru dintr-o dată. Este un efort şi sperăm ca în fiecare an să putem să mărim numărul angajărilor”, a mai spus Mihai Fifor. Potrivit acestuia, se pune mare accent şi pe personalul care urmează să fie angajat în armată, dar și pe programul de voluntari al Armatei Române care va fi reluat după ce Ministerul a analizat ceea ce nu a mers şi a stabilit ce trebuie îmbunătăţit la acest program.

Legea privind Statutul rezerviştilor voluntari a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2017 şi prevedea recrutarea de rezervişti voluntari care ar fi trebuit să completeze necesarul de militari al Armatei pe timp de pace sau în stuatii de criză şi război.

În 2017 ar fi trebuit încadrate 2.900 de persoane pe posturi de ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri şi soldaţi, rezerviştii voluntari urmând să primească pe toată perioada în care vor beneficia de acest statut, o sumă de 10 la sută din salariul de bază.

De recrutarea voluntarilor ar fi trebuit să se ocupe centrele militare, iar selecţia se făcea de o comisie stabilită la nivel de judeţ ori sector şi consta în parcurgerea unor probe psihologice şi fizice.

Prima etapă a procesului de recrutare şi selecţie a rezerviştilor voluntari ai Armatei României a început pe 10 iulie 2017 cu selecţionarea candidaţilor care doresc să se încadreze în funcţii de soldaţi şi gradaţi rezervişti voluntari. Recrutarea pentru posturile de ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri rezervişti voluntari urma să aibă loc în etapa a doua, dar programul s-a blocat.

Salariile angajaților din Armata Română

Salarii militari – Solda lunară a unui militar este alcătuită din două părți:

– o parte fixă, alcătuită din solda de funcție, solda de grad, gradații și, după caz, solda de comandă
– o parte variabilă, compusă din indemnizații, compensații, sporuri, prime, premii și din alte drepturi salarile

De asemenea, dacă vreți să lucrați în Armata Română este bine să știți că militarii își primesc salariile pe data de 15 a fiecărei luni.

Salarii militarisoldat profesionist
Un soldat câștiga în iulie 2017 următorul venit:

– brut: 2.336 de lei
– net: 1.685
– brut cu sporuri: 2.550
– net cu sporuri: 1.812

În decembrie 2017:

– brut: 2.336 de lei
– net: 1.685
– brut cu sporuri: 2.550
– net cu sporuri: 1.812

În ianuarie 2018:

– brut: 2.921 de lei
– net: 1.730
– brut cu sporuri: 3.189
– net cu sporuri: 1.857

La ora actuală un soldat profesionist primește în medie în România, în mână, 1.857 de lei lunar.

Salarii militarisubofițer:
Iulie 2017:

– brut: 2.360 de lei
– net: 1.686
– brut cu sporuri: 2.770
– net cu sporuri: 2.063

Decembrie 2017:

– brut: 2.902 de lei
– net: 2.050
– brut cu sporuri: 3.312
– net cu sporuri: 2.337

Ianuarie 2018:

– brut: 3.658 de lei
– net: 2.139
– brut cu sporuri: 4.171
– net cu sporuri: 2.440 de lei

Un subofițer din Armata Română câștigă, în medie, 2.440 de lei pe lună în mână.

Salarii militari – locotent-colonel
Iulie 2017:

– brut: 3.912 de lei
– net: 2.760
– brut cu sporuri: 4.425
– net cu sporuri: 3.122

Decembrie 2017:

– brut: 4.777 de lei
– net: 3.370
– brut cu sporuri: 5.290
– net cu sporuri: 3.733

Ianuarie 2018:

– brut: 5.971 de lei
– net: 3.493
– brut cu sporuri: 6.612
– net cu sporuri: 3.868

Un locotent-colonel câștigă acum, în România, 3.868 de lei net lunar.

În anul 2018 au fost cuprinse în bugetul Ministerului Apărării Naționale și sumele aferente plății voucherelor de vacanță, în valoare de 1.450 de lei / persoană, pentru întregul personal încadrat în Ministerul Apărării Naționale.

sursa: realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement