Angajări în Armată: Sunt disponibile 7.000 de posturi. MApN a lansat o nouă campanie de recrutare
Angajări în Armată: MApN a lansat o nouă campanie de recrutare. Potrivit unui anunț lansat miercuri, sunt disponibile aproape 7.000 de posturi.
„E un moment bun să îți alegi profesia! A fost aprobat planul de recrutare a candidaților pentru corpul soldaților și gradaților profesioniști, seria I 2026.
Sunt disponibile 6.763 de posturi, în unități militare din toată țara”, a transmis MApN pe Facebook.
Angajări în Armată. Condițiile de recrutare:
Toţi candidaţii, indiferent de categoria de personal sau de programul de formare pentru care optează, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii şi criterii de recrutare:
a) să aibă cetăţenie română şi domiciliul în România de cel puţin 6 luni, la data începerii anului de învăţământ/cursului/programului de formare;
b) să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de corupţie, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care l-ar face incompatibil cu exercitarea profesiei de militar în activitate ori pentru a urma cursurile unei unităţi de învăţământ liceal militar, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea faptei;
c) să nu facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice, iar dacă este membru, să se angajeze în scris că după admiterea în unitatea/instituţia de învăţământ militar sau în programul de formare/instruire va renunţa la această calitate;
d) să nu facă parte din organizaţii interzise de legislaţia română şi să nu fie membru al unor organizaţii incompatibile cu regulile, activităţile şi atribuţiile specifice profesiei militare;
e) să nu aparţină unor culte sau asociaţii/grupări religioase care contravin normelor de păstrare a ordinii publice, care încalcă bunele moravuri sau afectează exercitarea profesiei militare;
f) să nu fie asociat unic ori să participe direct la administrarea sau conducerea unor organizaţii sau asociaţii comerciale, cu excepţia celor prevăzute de lege, iar dacă se află în una dintre aceste situaţii, să se angajeze în scris că după admiterea în unitatea/instituţia de învăţământ militar sau la cursul de formare ori la programul de instruire va renunţa la această calitate;
g) să fie declarat "Apt" la evaluările/examinările organizate de către centrele zonale de selecţie şi orientare sau colegiile naţionale militare şi, după caz, de către structurile desemnate;
h) să fie declarat "Apt" în urma examinării medicale efectuate la unităţile sanitare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale;
i) pentru candidate - să declare în scris că îşi asumă toate riscurile, în situaţia în care pe parcursul susţinerii probelor de selecţie se află în stare de graviditate/maternitate;
j) îşi exprimă acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).
Criteriile specifice pentru fiecare categorie, le găsiți aici.
Angajări în Armată: ce trebuie să faci
„Pentru înscriere și întocmirea dosarului de candidat, te poți adresa direct unităților militare în care se regăsesc posturile vacante.
În acest sens, lista unităților respective, precum și o serie întreagă de informații legate de procesul de recrutare și selecție pot fi obținute contactând biroul informare-recrutare la care ești arondat.
Accesează acest link pentru a afla datele de contact al acestuia. Salvează postarea ca să o ai la îndemână, iar dacă ai prieteni care ar putea fi interesați de o carieră militară, trimite-le-o și lor”, a adăugat MApN.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)