Centrul Militar Judeţean Alba recrutează candidaţi pentru 16 posturi de ofiţeri, respectiv 34 de subofiţeri. Termenul limită de întocmire a dosarelor de candidat, inclusiv efectuarea vizitei medicale, este 16 iunie 2017.
Centrul Militar Judeţean Alba, prin Biroul Informare Recrutare, structura militară a Ministerului Apărării Naţionale, care se ocupă de promovarea profesiei militare şi recrutarea candidaţilor pentru cariera militară aduce la cunoştinţa celor interesaţi oferta educaţională pentru formarea ofiţerilor şi subofiţerilor în activitate, pe filiera indirectă, astfel:
Candidaţii pentru ofiţeri trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
– să aibă vârsta de cel mult 40 de ani împliniţi în anul desfăşurării concursului dee admitere la cursul de formare;
– să fie absolvent al unei instituţii de învăţământ universitar acreditate, cu diplomă de licenţă, cu profil corespunzător armelor sau serviciilor şi specialităţilor militare pentru care se organizează cursul de formare, conform reglementărilor în vigoare, iar în cazul în care este student în ultimul an, să facă dovada promovării examenului de licenţă, până la data concursului de admitere la cursul de formare:
Număr de locuri scoase la concurs:
– Psihologie – 7;
– Sociologie – 3;
– Muzici militare – 6;
Candidaţii pentru subofiţeri trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
– să aibă vârsta de cel mult 40 de ani împliniţi în anul desfăşurării concursului de admitere;
– să fie absolvent de învăţământ licea cu diplomă de bacalaureat, iar în cazul în care sunt elevi în ultimul an, să facă dovada promovării examenului de bacalaureat până la data concursului de admitere.
– să aibă studii/competenţe profesionale corespunzătoare armelor sau serviciilor şi specialităţilor militare pentru care se organizează cursul de formare, conform reglementărilor în vigoare;
– pentru serviciul „medical” – să fie absolvent al învăţământului liceal/postliceal sau universitar de specialitate, cu diplomă sau certificat de absolvire/de competenţă profesională pentru specialitatea de asistent medical generalist;
– pentru serviciul „muzici militare” – candidaţii trebuie să fie absolvenţi ai învăţământului liceal cu diplomă de bacalaureat, fără să deţină certificat de competenţe profesionale, iar competenţele le susţin în cadrul probelor de concurs.
Număr de locuri scoase la concurs:
– Sanitari – 19
– Muzici militare – 25;
Termenul limită de întocmire a dosarelor de candidat, inclusiv efectuarea vizitei medicale, este 16 iunie 2017. Pentru informaţii suplimentare cei interesaţi sunt rugaţi să contacteze Centrul Militar Judeţean Alba situat în Alba Iulia, Str. Regina Maria, nr. 6.
Telefon / Fax: (0258) 81.22.91