Eveniment
Angajări la ISU Alba: Cinci posturi vacante, prin încadrare directă. Locurile disponibile
Angajări la ISU Alba. La nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba s-a demarat procedura de ocupare prin încadrare directă pentru cinci posturi de execuție.
Este vorba despre:
- 1 post de ofițer specialist I în cadrul Inspecției de Prevenire – Control și activități preventive;
- 1 post de ofițer specialist II în cadrul Inspecției de Prevenire – Avizare-autorizare;
- 1 post de ofițer I în cadrul Inspecției de Prevenire – Control și activități preventive;
- 1 post de ofițer I în cadrul Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților;
- 1 post de subofițer, asistent medical principal, în cadrul Centrului Operțional – Asistență medicală de urgență și prim ajutor calificat
Potrivit ISU Alba, anunțurile de concurs vor fi postate gradual, până la începutul săptămânii viitoare, la avizierul unității și pe portalul H.U.B. de servicii publice al M.A.I. https://hub.mai.gov.ro – la secțiunea Carieră M.A.I.
La accesare, veți selecta județul de interes și veți putea afla toate detaliile privind condițiile pe care trebuie să le îndepliniți și pașii pe care trebuie să îi urmați pentru a putea participa la concurs, după modelul de mai jos:
- alegerea secțiunii „Cariera MAI” – Serviciul pentru recrutare în vederea ocupării unor funcţii vacante;
- selectarea județului Alba, a statutului profesional „cadru militar” și a Armei „Situații de Urgență”, apoi apasă „Caută”;
- faceți click pe anunțurile dorite, pentru a le consulta.
Parcurgând pașii de mai sus veți putea obține și alte informații de interes de pe timpul desfășurării procedurii de recrutare.
Pentru detalii suplimentare, puteți să apelați numărul de telefon 0258.810.411, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00-16:00.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News